DISTRIBUIȚI

China, Rusia şi Iranul vor începe vineri exerciţii navale comune, a declarat un oficial pentru relaţiile publice ale armatei iraniene agenţiei ISNA, preluată joi de Reuters, potrivit agerpres.

Manevrele denumite „2022 Marine Security Belt” vor se vor desfăşura în nordul Oceanului Indian. Este al treilea exerciţiu de acest tip efectuat în comun de cele trei ţări începând din 2019, a reamintit Mostafa Tajoldin, afirmând că acestea vor continua şi pe viitor.


De la începutul mandatului său, în iunie anul trecut, preşedintele iranian Ebrahim Raisi a urmat o politică de orientare către est, pentru a întări relaţiile Teheranului cu Moscova şi Beijingul, observă Reuters. Iranul a aderat în septembrie la Organizaţia pentru Cooperare de la Shanghai, structură pentru securitatea Asiei Centrale condusă de China şi Rusia. Ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a făcut o vizită în China săptămâna trecută, iar Raisi s-a întâlnit miercuri la Moscova cu omologul său rus, Vladimir Putin. 

Citeşte şi: Pentru testarea Covid, nasul poate să nu fie întotdeauna cea mai bună soluţie – Black News

Citeşte şi: CIA: ‘Sindromul Havana’ nu este a priori imputabil unei puteri străine – Black News