DISTRIBUIȚI

China a denunţat marţi acuzaţiile ”fără temei” ale SUA ce vizează gigantul chinez al telecomunicaţiilor Huawei, criticând ”ameninţările” secretarului de stat american Mike Pompeo lansate în cursul unei vizite în Ungaria, relatează AFP, potrivit agerpres.

Huawei este cel de-al doilea mare producător mondial de smartphone-uri şi un lider al echipamentelor de telecomunicaţii. Washingtonul îl acuză că ar putea fi în măsură să spioneze în favoarea Beijingului şi caută să convingă cât mai multe ţări, îndeosebi occidentale, să nu utilizeze echipamentele sale.


Citește și: Incendiu devastator într-un hotel din India. Cel puțin 17 oameni au murit! – FOTO/VIDEO

”De ceva vreme, SUA nu scutesc nici un efort şi inventează, fără scrupule, tot felul de acuzaţii fără temei. Şi aceasta (a ajuns) într-un punct în care ameninţă deschis şi vrea să provoace disensiuni în relaţiile dintre China şi alte ţări”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, Hua Chunying, într-o conferinţă de presă.

Mike Pompeo a evocat luni în Ungaria recentul acord între Huawei şi Budapesta pentru dezvoltarea reţelei 5G în ţările din Europa de Est.

”Dacă un echipament este implantat acolo unde noi avem importante sisteme americane, este mai dificil pentru noi să colaborăm” cu ţările în cauză, a subliniat Pompeo, referindu-se la compania chineză.

Declaraţiile sale survin la mai puţin de o săptămână după un turneu în Europa al unor înalţi responsabili americani cu scopul de a le cere guvernelor europene să renunţe la utilizarea echipamentelor 5G ale gigantului telecomunicaţiilor.

Huawei este considerat mai performant decât concurenţii săi în materie de reţele 5G, dar echipamentele sale sunt suspectate de către unele ţări occidentale că le permit serviciilor secrete chineze să spioneze comunicaţiile ţărilor care le utilizează.

Anul trecut, mai multe ţări, inclusiv Australia, Noua Zeelandă şi SUA, i-au interzis firmei chinezeşti să participe la instalarea 5G.

Citește și: Ungaria își vinde toată flota de avioane MiG-29

În decembrie 2018, în Regatul Unit, primul operator de telefonie mobilă BT a anunţat că retrage echipamentele marca Huawei din reţelele 3G şi 4G, deja în serviciu.

Mai multe ţări europene, precum şi Japonia şi Canada continuă printre altele să evalueze riscurile legate de utilizarea produselor mărcii chineze.

Huawei a respins întotdeauna aceste acuzaţii. Abraham Liu, reprezentantul principal al Huawei la Uniunea Europeană, a criticat săptămâna trecută într-un discurs ”alegaţiile nefondate şi fără sens”.