DISTRIBUIȚI
BusinessLIVE

Ambasadorul Chinei la Washington a cerut vineri SUA să se abţină de la ameninţări la adresa Coreii de Nord, care a lansat în urmă cu o zi o altă rachetă ce a survolat Japonia şi a căzut în Oceanul Pacific, relatează Reuters. 

‘Sincer, cred că SUA ar trebui să facă … mult mai mult acum astfel încât să fie o cooperarea internaţională reală efectivă pe această problemă’, a declarat ambasadorul Cui Tiankai, în cadrul unui eveniment organizat la ambasadă.


‘Ar trebui să se abţină să mai formuleze alte ameninţări. Ei ar trebui să facă mai multe eforturi pentru a găsi modalităţi efective de reluare a dialogului şi a negocierilor’, a afirmat el.

Coreea de Nord a efectuat un nou test cu rachetă, care a survolat Japonia, căzând la circa 2.200 km distanţă de Capul Erimo de pe insula Hokkaido, potrivit Tokyo.

Phenianul a răspuns în acest fel la a opta serie de sancţiuni votate în unanimitate de Consiliul de Securitate al ONU, luni, la New York, după ultimul test nuclear nord-coreean efectuat la 3 septembrie.