DISTRIBUIȚI

Administraţia Chinei a îndemnat luni Statele Unite să evite escaladarea crizei generate de pătrunderea unui balon de supraveghere al Beijingului în spaţiul aerian american, în condiţiile în care armata americană încearcă să recupereze dispozitivul, informează mediafax.

Forţele Navale americane şi echipaje ale Pazei de Coastă încearcă să găsească dispozitivul prăbuşit în Oceanul Atlantic după ce a fost doborât. Recuperarea datelor ar putea oferi Washingtonului informaţii despre capabilităţile de spionaj ale Beijingului.


Citește și : Armata israeliană a ucis mai mulţi militanţi înarmaţi într-o tabără de refugiaţi lângă Ierihon

„Intrarea neintenţionată a aparatului de zbor în spaţiul aerian american este un incident absolut izolat şi accidental. Prin gestionarea acestei crize, este testată sinceritatea pe care o au Statele Unite în sensul îmbunătăţirii şi stabilizării relaţiilor bilaterale”, a declarat luni Mao Ning, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, potrivit agenţiei Reuters.

„Noi sperăm că Statele Unite vor colabora cu naţiunea chineză pentru a gestiona în mod corespunzător diferenţele, pentru a evita interpretările greşite, neînţelegerile şi deteriorarea încrederii reciproce”, a subliniat oficialul chinez.

Referindu-se la un alt balon chinez aflat deasupra Americii de Sud, Mao Ning a declarat că aparatul a ajuns accidental în acea zonă din cauza vremii nefavorabile.

Citește și : Nou bilanţ al catastrofei din Turcia (VIDEO): Peste 900 de morţi, mii de răniţi şi numeroase persoane rămase sub dărâmături