DISTRIBUIȚI

Statul insular Kiribati, din Pacificul de Sud, a rupt relaţiile cu Taiwanul, aşa cum au procedat în urmă cu două zile şi Insulele Solomon, fapt ce lasă Taipeiul cu numai 15 aliaţi, după ce China a atras de partea sa doi dintre aceştia în mai puţin de o săptămână, transmite EFE, potrivit agerpres.

„Kiribati a anunţat astăzi că rupe relaţiile cu Taiwanul. Taiwan anunţă de asemenea că rupe legăturile cu Kiribati. Toate proiectele de cooperare cu Kiribati furnizate de Taiwan vor fi oprite”, a anunţat vineri ministrul de externe taiwanez, Joseph Wu, într-o conferinţă de presă.


Vezi și: Schimb de focuri în apropiere de Casa Albă. Un mort și mai mulți răniți! – VIDEO

Noua lovitură diplomatică a Beijingului la adresa Taipeiului vine cu zece zile înainte de sărbătorirea, pe 1 octombrie, a celei de-a 70-a aniversări a fondării Republicii Populare Chineze, moment ce i-a făcut pe liderii chinezi de la acea vreme ca, după pierderea războiului civil, să se refugieze în Taiwan.

De asemenea, se produce cu câteva luni înainte de alegerile prezidenţiale din insulă, prevăzute pentru ianuarie 2020 şi la care va participa şi actuala şefă a statului, Tsai Ing-wen (pro-independenţă), sub al cărei mandat, început în 2016, relaţiile cu Beijingul s-au deteriorat mult.

Citește și: Havana critică expulzarea diplomaților săi din SUA

Kiribati recunoscuse anterior guvernul Republicii Populare, dar a stabilit relaţii cu Taiwanul în 2003.