DISTRIBUIȚI

China va desfăşura un nou exerciţiu militar comun cu Cambodgia, în luna martie, urmând să se concentreze pe combaterea terorismului, a anunţat, miercuri, armata cambodgiană, scrie Reuters.

Forţele armate regale din Cambodgia au transmis că exerciţiul va implica 280 de soldaţi cambodgieni şi 190 de soldaţi chinezi, celebrând împlinirea a 60 de ani de relaţii diplomatice între aceste două ţări, conform news.ro .


În 2016, China o organizat primul antrenament comun cu marina militară din Cambodgia, îmbunătăţit relaţia cu această ţară pentru care Statele Unite ale Americii prezintă interes.

Citește și : Japonia a fost lovită de încă o furtună de zăpadă. Traficul feroviar și aerian rămâne perturbat

Forţele armate ale Cambodgiei au beneficiat mult din antrenamentul militar chinez şi de echipament din China, care a inclus jeepuri, lansatoare de rachete şi elicoptere.

Anul trecut, Cambodgia a suspendat exerciţiile militare comune cu Statele Unite ale Americii, pe termen nedeterminat, anunţând că ţara este ocupată cu pregătirile pentru alegeri.