DISTRIBUIȚI

China a criticat apelurile făcute de unele delegaţii COP27 pentru ca Taiwanul să fie inclus în procesul anual de negocieri climatice, relatează Reuters, scrie news.ro

Folosind o declaraţie privind ”dreptul la replică” la sfârşitul unei zile întregi în care au fost susţinute discursuri la conferinţa de la Sharm el-Sheikh, China a îndemnat summitul să respecte ”Principiul O Singură China” în temeiul căruia consideră Taiwanul ca parte a Chinei.


Citește și : Exporturile de cereale ucrainene au scăzut anul acesta cu 30,6%

”Există o singură China în lume, iar Taiwainul este o parte inalienabilă a Chinei”, a declarat un membru al delegaţiei chineze în sala principală a plenului, potrivit declaraţiilor traduse.

China pretinde că Taiwanul este guvernat democratic ca fiind teritoriul său. Guvernul Taipeiul respinge pretenţiile de suveranitate ale Beijingului.

China a lansat exerciţii militare în apropierea Taiwanului în luna august, după ce reprezentanta Camerei Reprezentanţilor USA Nancy Pelosi a vizitat Taipeiul. Beijingul a lansat rachete în apropierea insulei.

Ministrul Mediului din Guatemala, Gerson Elias Barrios Garrido, a lăudat ajutorul oferit de Taiwan Guatemalei în privinţa adaptării la temperaturile în creştere.

Citește și : Liderul suprem al talibanilor aflaţi la putere în Afganistan ordonă implementarea deplină a legii islamice