DISTRIBUIȚI
Galileo Galilei Italian Institute

Noul guvern de dreapta al Italiei, rezultat din alegerile de duminică, ar trebui să implementeze politici pragmatice, a declarat luni purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de externe, Wang Weibin, citat de ANSA, potrivit agerpres.

El a apreciat că Italia şi China „sunt parteneri strategici globali, iar dezvoltarea sănătoasă şi stabilă a relaţiilor bilaterale este în interesul ambelor părţi”.


Citeşte şi: Fiona a ucis doi oameni în Canada; Florida şi Cuba se pregătesc deja pentru o altă furtună puternică – Black News

„Sperăm că noul guvern italian va continua să adere la o politică pozitivă şi pragmatică faţă de China, sprijinind spiritul de respect şi încredere reciproce”.

Giorgia Meloni, lidera partidului Fratelli d’Italia, câştigătoare a alegerilor şi probabil viitoare şefă a guvernului de la Roma, a declarat vineri agenţiei de presă CNA din Taiwan că dacă va ajunge prim-ministru va retrage Italia din iniţiativa chineză Drumul Mătăsii.

Politiciana în vârstă de 45 de ani, care ar putea fi prima femeie şef de guvern din Italia postbelică, consideră că semnarea înţelegerii privind Noul Drum al Mătăsii a fost „o mare greşeală” şi crede că dacă ar trebui să semneze „mâine dimineaţă” prelungirea până în 2024 a memorandumului respectiv „mi-ar fi greu să văd condiţiile politice pentru asta”.

Meloni a afirmat că sub un guvern de centru-dreapta „este sigur că Taiwanul va fi o problemă fundamentală pentru Italia”.

Ea a calificat ca „inacceptabile” ameninţările Chinei la adresa insulei independente de facto, pe care Beijingul o consideră o provincie chineză rebelă, şi a susţinut că a urmărit îndeaproape, „cu nelinişte”, ultimele evoluţii ale tensiunilor chino-taiwaneze.

Citeşte şi: Politicieni de dreapta salută victoria Giorgiei Meloni în alegerile din Italia – Black News

Reprezentanta dreptei radicale italiene s-a referit la multe evenimentele ulterioare semnării protocolului pentru Drumul Mătăsii în 2009, inclusiv reprimarea de către China a activiştilor din Hong Kong, discriminarea uigurilor şi a altor minorităţi, atitudinea ambiguă a Beijingului faţă de invazia rusă în Ucraina şi demonstraţiile de forţă repetate faţă de Taiwan.

Iniţiativa Drumul Mătăsii este un proiect uriaş de investiţii în infrastructură şi comerţ menit să lege China de Europa şi Africa. Italia a fost prima ţară din G7 – grupul celor mai avansate economii ale lumii – care a aderat la iniţiativă, provocând astfel îngrijorarea Statelor Unite. ANSA reaminteşte că Washingtonul s-a referit în acest context la posibila scurgere către China a unor informaţii comerciale confidenţiale şi a unor tehnologii