DISTRIBUIȚI
Reuters

China caută o „soluţie constructivă” pentru a evita un război comercial cu SUA, care ar putea aduce prejudicii economiei mondiale, a declarat duminică guvernatorul Băncii Centrale a Chinei (PBOC), Yi Gang, citat de AFP, potrivit Agerpres.

„O soluţie constructivă este mai bună decât un război comercial, o opţiune perdantă pentru toţi”, a declarat el în cursul unui seminar bancar internaţional desfăşurat la Bali, în Indonezia.


Citește și : Cehia: Partidul Democrat Civic a obţinut cele mai multe voturi în al doilea tur al alegerilor pentru Senat

„Întreaga lume ar trebui să caute o soluţie la tensiunile comerciale”, periculoase nu doar pentru China, ci şi „pentru vecinii ei şi lanţurile noastre de aprovizionare”, a menţionat guvernatorul Băncii Centrale chineze.

Într-adevăr, tensiunile comerciale „generează aşteptări negative, incertitudini, oamenii sunt nervoşi şi nici pieţele nu sunt mulţumite”, a adăugat el.

Tensiunile comerciale dintre Washington şi Beijing, dar şi cu europenii s-au amplificat în ultimele luni, fiind marcate de o escaladare a măsurilor de represalii.

Până în prezent, Washingtonul a impus taxe vamale suplimentare la importurile de bunuri chinezeşti în valoare de 250 miliarde de dolari. Beijingul a replicat, impunând taxe la mărfuri americane importate în China în valoare de 110 miliarde de dolari.

Preşedintele american Donald Trump şi omologul său chinez Xi Jinping au fost inflexibili până în prezent. Donald Trump îşi justifică ofensiva prin faptul că intenţionează să obţină de la Beijing o schimbare a practicilor comerciale pe care le considera „nedrepte” (transferul forţat de tehnologie, dumpingul, „furtul” de proprietate intelectuală).

FMI şi-a redus săptămâna aceasta previziunile de creştere, invocând riscuri crescânde, inclusiv cele legate de disputa sino-americană.

În faţa acestor îngrijorări, secretarul Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin, a declarat sâmbătă că tensiunile comerciale dintre SUA şi China ar putea fi, în cele din urmă, bune pentru economia globală.

Citește și : Germania: ‘Naziştii nu îşi au locul’ în AfD, afirmă liderul formațiunii

Obţinerea unei relaţii comerciale mai echilibrate „va fi bună pentru companiile americane, muncitorii americani, europenii, Japonia, pentru toţi ceilalţi aliaţi ai noştri şi bună şi pentru China”, a spus el.

Guvernatorul PBOC a reiterat sâmbătă că Beijingul nu a folosit rata de schimb a yuanului „ca pe un instrument în disputele comerciale”, în timp ce preşedintele Trump a declarat că suspectează China de manipularea monedei sale.

China a plătit anul trecut „29 de miliarde de dolari pentru drepturi de proprietate intelectuală, în mare parte Statelor Unite”, a subliniat el duminică.

În viitor, „vom întări sancţiunile (împotriva încălcărilor) drepturilor de autor” şi vom „deschide serviciile noastre în mod semnificativ, inclusiv serviciile financiare”, a explicat oficialul chinez.

O întâlnire între preşedintele american şi omologul sau chinez cu ocazia summitului G20 din noiembrie, pentru a ajunge în cele din urmă la un acord, este în discuţie, dar nu a fost confirmată încă.