DISTRIBUIȚI
Twitter

Autorităţile chineze au impus marţi carantină în Lanzhou (nord-vest), care numără patru milioane de locuitori, din cauza creşterii numărului de cazuri de COVID-19, cu o sută de zile înainte de Jocurile Olimpice de Iarnă ce vor avea loc la Beijing, informează AFP, potrivit agerpres.

Toate cartierele de locuinţe ale acestui oraş, capitala provinciei Gansu, vor fi supuse unei „gestionări ferme”, cu un control strict al deplasărilor, a anunţat municipalitatea.


Citeşte şi: Egiptul RIDICĂ starea de urgenţă instaurată în 2017 – Black News

Orice ieşire în exteriorul domiciliului nu va mai fi posibilă decât pentru „cumpărături de primă necesitate”, un imperativ legat de pandemie, sau pentru „un tratament medical de urgenţă”, precizează un comunicat al autorităţilor.

China a înregistrat marţi, la nivel naţional, 29 de noi cazuri de COVID-19 de origine locală. Majoritatea sunt legate de deplasările unui grup de turişti contaminaţi.

Dacă cifrele pot părea derizorii în raport cu cele înregistrate zilnic în alte părţi ale lumii, ele determină regimul de la Beijing să fie şi mai vigilent, în condiţiile în care China se pregăteşte să găzduiască Jocurile Olimpice de Iarnă, începând cu 4 februarie 2022.

Citeşte şi: ATAC armat într-un mall din SUA (VIDEO)! Sunt morţi şi răniţi!

Un recent focar epidemic în Mongolia Interioară, regiune din nordul Chinei, este responsabil de peste o sută de cazuri începând de săptămâna trecută.

Autorităţile chineze, care practică o politică de „toleranţă zero” cu privire la virus, au reacţionat prompt, impunând restricţii şi organizând campanii de depistare în masă în regiunile afectate.