DISTRIBUIȚI
South China Morning Post

Autorităţile din China au cerut în secret ajutorul Danemarcei în cadrul investigaţiei care vizează doi parlamentari danezi acuzaţi că l-au ajutat să fugă din Hong Kong pe un deputat disident, Ted Hui, informează mediafax.

Guvernul Danemarcei a respins cererea Chinei de a oferi asistenţă în cadrul anchetei, afirmă oficiali guvernamentali de la Copenhaga citaţi de cotidianul danez Politiken şi de agenţia DPA.


Citește și : Grecia își redeschide porțile pentru turiști

China a iniţiat în ianuarie o investigaţie care vizează doi parlamentari danezi, Uffe Elbæk şi Katarina Ammitzbøll, suspectaţi că l-au ajutat să fugă din Hong Kong pe deputatul prodemocraţie Ted Huis.

Politicianul a reuşit să fugă în decembrie 2020 din provincia semiautonomă chineză Hong Kong, cu ocazia participării la seminarii internaţionale organizate în Danemarca, potrivit Süddeutsche Zeitung.

Ted Hui a devenit membru al Parlamentului din Hong Kong în 2016, iar în noiembrie 2020 a demisionat împreună cu alţi 18 colegi pentru a protesta faţă de acţiunile de reprimare politică. Ted Hui a participat, în 2019, la mitingurile prodemocraţie din Hong Kong.

China a impus, în 2020, o nouă lege privind siguranţa naţională în Hong Kong, o acţiune pentru consolidarea controlului politic asupra regiunii semiautonome.

Citește și : Ungaria face publice contractele pentru vaccinuri și provoacă UE să facă la fel