DISTRIBUIȚI
Chinese Foreign Ministry new spokesman Zhao Lijian gestures as he speaks during a daily briefing at the Ministry of Foreign Affairs office in Beijing, Monday, Feb. 24, 2020. China???s foreign ministry on Monday said it didn???t matter that three expelled journalists had nothing to do with a Wall Street Journal editorial that Beijing deemed racist, and called on the paper to apologize. (AP Photo/Andy Wong)

Politicienii americani ar trebui să înceteze să facă apel la un boicot diplomatic al Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing pentru a evita să afecteze relaţiile bilaterale, iar China va lua „contramăsuri” dacă va fi necesar, a precizat Ministerul Afacerilor Externe chinez luni, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Se aşteaptă ca administraţia lui Joe Biden să anunţe în această săptămână că oficiali ai guvernului american nu vor participa la JO de iarnă 2022 de la Beijing, a informat duminică CNN.


Citeşte şi: Germania intenţionează să impună OBLIGATIVITATEA vaccinării pentru anumite categorii de angajaţi – Black News

Cei care fac apel la boicot „fac pe interesanţii” şi ar trebui să se oprească „pentru a nu afecta dialogul şi cooperarea între China şi SUA în domenii importante”, a declarat Zhao Lijian, purtător de cuvânt al MAE chinez.

„Dacă SUA insistă cu încăpăţânare să rămână pe acest curs, China va lua contramăsuri hotărâte”, a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă.

Preşedintele american Joe Biden a declarat luna trecută că ia în considerare un astfel de boicot diplomatic pentru a protesta împotriva bilanţului negativ al Chinei în materie de drepturile omului, inclusiv pentru ceea ce Washingtonul califică drept un genocid împotriva unei minorităţi musulmane.

Administraţia americană este sub presiune din partea activiştilor şi a Congresului pentru a renunţa la participarea la JO a oficialilor săi.

Casa Albă a refuzat să comenteze duminică informaţiile difuzate de CNN. Patru surse familiarizate cu modul de gândire al actualei administraţii au declarat pentru Reuters că există un consens tot mai mare la Casa Albă privind neparticiparea oficialilor americani la JO de iarnă 2022 de la Beijing.

Citeşte şi:Pe măsură ce restricțiile revin, ce moment mai bun pentru parlamentarii britanici să dezbată cuvântul lor (F)avorit? – Black News

CNN a relatat că boicotul diplomatic american nu-i va împiedica pe sportivii din SUA că participe la competiţie.

Departamentul de Stat nu a răspuns duminică întrebărilor privind informaţiile difuzate de CNN, notează Reuters.