DISTRIBUIȚI
Reuters

Ambasadorul Chinei la Copenhaga a făcut presiuni asupra insulelor Feroe pentru ca acest teritoriu autonom danez să încredinţeze construcţia reţelei sale 5G gigantului telecomunicaţiilor Huawei, informează miercuri un cotidian danez, relatează AFP, scrie agerpres.

SUA văd în Huawei, lider mondial al echipamentelor 5G, un cal troian al autorităţilor chineze şi fac presiuni asupra europenilor să excludă compania din licitaţiile pentru lucrările de realizare a reţelelor 5G.


Citește și : Procesul în procedura demiterii lui Trump ar putea începe în ianuarie

Atât regimul comunist, cât şi compania resping aceste acuzaţii, Huawei prezentându-se drept „o companie privată 100% deţinută de angajaţii săi”.

Cotidianul danez Berlingske scrie că, cu prilejul unei întâlniri cu responsabili feroezi, „ambasadorul (Chinei în Danemarca) Feng Tie a spus clar că dacă operatorul de telecomunicaţii Feroya Tele ar autoriza Huawei să-i construiască reţeaua 5G, atunci toate condiţiile ar fi îndeplinite pentru încheierea unui acord de liber-schimb între China şi insulele Feroe”.

Ambasadorul Chinei era „foarte hotărât”, potrivit ziarului care îşi bazează informaţiile pe o înregistrare a radioteleviziunii locale KVF, în care ministrul feroez al comerţului şi un colaborator, care nu ştiau că sunt înregistraţi, vorbesc despre o întâlnire cu ambasadorul în noiembrie.

Potrivit Berlingske, „este pentru prima dată când guvernul chinez condiţionează accesul la piaţa imensă a Chinei de acordarea către Huawei a unui contract 5G în Europa”.

Infirmând orice „presiuni” asupra guvernului feroez, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe a dat asigurări miercuri, la Beijing, că intră în „atribuţiile normale” ale unui ambasador să evoce cu interlocutorii săi „protejarea drepturilor şi intereselor legitime ale companiilor chineze”.

Potrivit KVF, insulele Feroe au început dezvoltarea reţelei 5G în strânsă colaborare cu Huawei.

„Noi primim recomandări din partea Agenţiei naţionale pentru securitate electronică şi, pentru moment, ei nu ne-au recomandat să nu cooperăm cu Huawei”, a declarat la sfârşitul lui noiembrie pentru KVF ministrul feroez al comerţului, Helgi Abrahamsen.

Copenhaga a dezminţit la rândul ei informaţiile ziarului potrivit cărora MAE danez a avertizat autorităţile locale că Ministerului Apărării recomandă să nu se colaboreze cu Huawei.

„Telecomunicaţiile sunt o atribuţie locală. Alegerea unei companii pentru realizarea 5G e de resortul insulelor Feroe”, a dat asigurări şeful diplomaţiei daneze, Jeppe Kofod, într-un comunicat. Comisia pentru afaceri externe a parlamentului danez urmează să aibă o reuniune pe această temă joi.

Într-un e-mail trimis AFP, Huawei Danemarca afirmă că „nu are informaţii noi privind progresul reţelei în insulele Feroe” şi că nu ştie nimic despre întâlnirea dintre ambasadorul chinez şi responsabili feroezi.

Citește și : Kyriakos Mitsotakis: Locul Serbiei este în Uniunea Europeană

Operatorul de telecomunicaţii Feroya Tele a precizat la rândul său că nu a ales însă furnizorul pentru reţeaua 5G. Este un proces „care impune o examinare aprofundată, dată fiind investiţia pe care o reprezintă”, a declarat o purtătoare de cuvânt pentru AFP.

Ambasada Chinei la Copehnga şi guvernul feroez nu au răspuns solicitărilor France Presse de a comenta informaţiile din ziarul danez.

Tot potrivit Berlingske, guvernul feroez a obţinut de la un judecător o decizie de a interzice difuzarea înregistrării, pe motiv că aceasta „ar fi de natură să dăuneze relaţiilor” între insulele Feroe şi China.