DISTRIBUIȚI

Chile va administra din luna februarie cea de-a patra doză a unor vaccinuri anti-COVID-19, începând cu persoanele din grupele de risc, înainte ca măsura să fie extinsă la nivelul întregii populaţii, a anunţat preşedintele chilian Sebastian Pinera, citat de AFP, potrivit agerpres

„Principala preocupare şi totodată prioritatea noastră este aceea de a proteja viaţa şi sănătatea compatrioţilor noştri”, a declarat preşedintele Pinera în cadrul unui eveniment ce a marcat prima aniversare a lansării în Chile a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19.


Citește și : Suedia cere din 28 decembrie un test negativ pentru toţi călătorii

Primii chilieni care vor primi cea de-a patra doză de vaccin vor fi angajaţii din sectorul sănătăţii, persoanele în vârstă şi persoanele diagnosticate cu boli cronice.

Chile dispune deja de dozele necesare, a precizat preşedintele Sebastian Pinera.

Ministrul chilian al Sănătăţii, Enrique Paris, a justificat noua decizie prin faptul că studiile locale „arată cu adevărat că există o scădere a nivelului anticorpilor” care luptă împotriva virusului la şase luni după administrarea primei doze de vaccin.

Cel puţin 16,5 milioane de chilieni din totalul de 19,2 milioane de locuitori din Chile sunt vaccinaţi deja cu schema completă (două doze), reprezentând mai mult de 86% din populaţia ţării.

Chile a raportat 1,7 milioane de infectări şi 38.954 de decese asociate COVID-19 de la începutul pandemiei. În ultimele 24 de ore au fost raportate 54 de decese.

Citește și : Purtarea măştii redevine obligatorie în spaţiile deschise din Spania

De la începutul lunii decembrie, campania de vaccinare din Chile a fost extinsă şi pentru copiii cu vârste de peste trei ani.

Cel puţin alte două ţări, Israel şi Brazilia, au anunţat că vor demara campanii ce vizează administrarea celei de-a patra doze de vaccinuri anti-COVID-19 pentru persoanele cu imunitate scăzută.