DISTRIBUIȚI
European Council President Charles Michel announce a joint statement with European Commission President Ursula von der Leyen and Japanese Prime Minister Fumio Kishida at the prime minister's official residence, in Tokyo, Japan May 12, 2022. Yoshikazu Tsuno/Pool via REUTERS

Preşedintele Consiliului European Charles Michel a declarat vineri că Rusia ar trebui suspendată din Consiliul de Securitate al ONU, relatează DPA, potrivit agerpres

„Când un membru permanent al Consiliului de Securitate lansează un război neprovocat şi nejustificabil, un război care este condamnat de Adunarea Generală, suspendarea acelui membru din Consiliul de Securitate, în opinia mea, ar trebui să fie automată”, a spus Michel, referindu-se la războiul Rusiei în Ucraina.


Citește și : OMS este îngrijorată cu privire la declinul testărilor Covid

„Utilizarea dreptului la veto ar trebui să fie o excepţie dar a devenit, am văzut, regula. O reformă este necesară şi urgentă”, a spus Michel, într-un discurs susţinut în faţa Adunării Generale a ONU la New York.

Cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate – China, SUA, Franţa, Marea Britanie şi Rusia – au drept de a-şi folosi dreptul de veto pentru a bloca adoptarea de decizii.

Consiliul de Securitate este cel mai puternic organism al ONU întrucât rezoluţiile sale sunt constrângătoare pentru ţările membre. În conformitate cu carta ONU, Consiliul de Securitate are „principala responsabilitate pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale”.

Citește și : Rusia nu mai are unde să depoziteze o recoltă istorică de grâu

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a solicitat în mod repetat ca Rusia să-şi piardă dreptul de veto în Consiliul de Securitate în timp ce este angrenată în acest război.