DISTRIBUIȚI
worldbulletin.net

Un cetăţean turc care a trecut ilegal frontiera în Grecia a fost condamnat joi la o pedeapsă de cinci luni de închisoare cu suspendare şi a fost amendat cu 1.500 de euro, după ce a compărut în faţa procurorului public grec din Orestiada (nord), relatează agenţia elenă de presă ANA, potrivit agerpres.

Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, pe nume Musa Alerik, este un angajat al consiliului municipal din oraşul turc Edirne. El a fost arestat miercuri în zona oraşului grec Kastanies (prefectura Evros) după ce a trecut frontiera şi a fost dus la o secţie de poliţie sub acuzaţia de intrare ilegală în Grecia.


Citește și : India : Cel puţin 116 persoane au murit în furtuni de nisip

Autorităţile elene au confiscat şi un excavator al municipalităţii din Edirne pe care muncitorul îl conducea în momentul arestării sale.

Potrivit agenţiei turce de presă Anadolu, Alerik a afirmat în faţa instanţei că a trecut în partea greacă a frontierei din greşeală, cu doar un metru, şi că în timp ce încerca să se întoarcă în partea turcă a fost arestat de către soldaţi greci. Angajat al municipalităţii din Edirne, el efectua lucrări de excavare în zonă.

Ca urmare a deciziei tribunalului grec, a început procedura de expulzare a bărbatului.

DPA notează la rândul său că frontiera dintre Grecia şi Turcia de pe râul Evros a reprezentat unul dintre punctele principale ale tensiunii crescânde în relaţiile dintre cele două ţări membre ale NATO.

Conform AFP, incidentul a survenit în aceeaşi regiune unde, la începutul lui martie, armata turcă a arestat doi soldaţi greci pentru ”intrare ilegală” în Turcia.

Acuzaţi de spionaj, cei doi militari sunt în detenţie provizorie în aşteptarea procesului lor. Potrivit Atenei, ei au intrat în Turcia ”din greşeală” după ce s-au rătăcit din cauza ceţei. Incidentul a agravat relaţiile deja tensionate dintre Atena şi Ankara.

Pe 21 aprilie, preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a propus de a lega soarta celor doi soldaţi greci de extrădarea a opt militari turci care au fugit în Grecia după tentativa de puci din iulie 2016, sugestie ce a fost respinsă de către Atena.

Citește și : România a regresat în lupta anticorupţie în 2017 (GRECO)