DISTRIBUIȚI

Laboratorul de cercetări nucleare de lângă Geneva, CERN, locul unde a apărut în urmă cu 30 de ani World Wide Web (www), a sărbătorit marţi trei decenii de navigare pe internet, punând accentul pe beneficiile pe care ştiinţa le poate aduce publicului larg, conform DPA, potrivit agerpres.

În martie 1989 fizicianul şi informaticianul britanic Tim Berners-Lee a prezentat o scurtă lucrare la CERN prin care a propus înfiinţarea unui sistem de accesare şi administrare a vastului volum de date produs în cadrul activităţilor de la CERN. Această lucrare „a fost o viziune care a ajuns să transforme societatea şi modul în care accesăm informaţii şi interacţionăm la nivel global”, conform directorului general al CERN, Fabiola Gianotti.


Citește și: Washingtonul își retrage TOT personalul diplomatic rămas în Venezuela

CERN, organizaţie celebră pentru misiunea pe care şi-a asumat-o, de a căuta cele mai mici „cărămizi” care compun Universul, a decis în anii ’90 să lase accesul liber şi gratuit la tehnologia world wide web.

„Ştiinţa, cu obiectivele ei ambiţioase, aduce progresul tehnologic în multe domenii, şi poate avea un impact profund asupra societăţii”, a adăugat Gianotti.

Citește și: Brexit. Londra a ajuns la o înţelegere cu UE referitor la ‘modificări obligatorii din punct de vedere juridic’

Internetul, care este o invenţie mai veche de 30 de ani, este termenul care desemnează reţeaua globală de calculatoare, constând în reţele interconectate de computere ce folosesc protocoale de comunicare standardizate, pe când world wide web este unul dintre cele mai cunoscute sisteme de codificare şi accesare a informaţiei pe internet.