DISTRIBUIȚI
ziare.com

Cererile de azil în Elveţia au ajuns în 2017 la cel mai scăzut nivel din ultimii opt ani, reprezentând o reducere de o treime faţă de anul precedent, în timp ce sosirile din Afganistan, Siria şi Irak s-au împuţinat, au anunţat luni autorităţile publice de migraţie, relatează Reuters, potrivit agerpres.

În total, 18.088 de cereri de azil au fost înregistrate anul trecut, în scădere cu 9.119 faţă de 2016 şi mai puţin de jumătate din cele 39.523 de cereri în 2015.


Citeşte şi: Un turist român a fost ÎMPUŞCAT pe străzile din New York – VIDEO

Din 2010, când 15.567 de persoane au cerut azil în Elveţia, numărul lor nu a fost mai mic de 20.000.

Germania vecină, unde mai mult de un milion de migranţi au sosit din 2015, a înregistrat de asemenea o reducere de 186.000 de cereri în 2017, o scădere de aproximativ o treime, deşi unii oficiali guvernamentali susţin că cifra rămâne prea ridicată.

În plus faţă de reducerea cererilor de azil din Orientul Mijlociu sfâşiat de conflicte, oficialii elveţieni au indicat că fluxul de cereri depuse de africanii care doresc să obţină statutul de refugiat în Europa de asemenea a scăzut.

„Pe de o parte, migraţia persoanelor din Afganistan, Siria şi Irak care au caracterizat cererile de azil în 2016 a fost un fenomen ce a dispărut în mare parte în 2017”, a declarat Secretariatul de Stat pentru Migraţie într-un comunicat.

„În al doilea rând, declinul migraţiei de-a lungul zonei centrale a Mării Mediterane de la mijlocul lunii iulie 2017 a condus la o scădere accentuată a cererilor de azil din ţările africane subsahariene”, potrivit comunicatului.

Citeşte şi: Carles Puigdemont A PLECAT din Bruxelles şi riscă să fie arestat

Migranţii din Eritreea au fost în fruntea listei de solicitanţi de azil în Elveţia, reprezentând aproape o cincime dintre cereri, urmaţi de sirieni, afgani şi persoanele venite din Turcia care cer azil pe fondul unei represiuni extinse în urma puciului eşuat din 2016.

Deşi pe ansamblu fluxul de solicitanţi de azil din Orientul Mijlociu şi Africa scade, în unele ţări europene a înregistrat o creştere.

În Franţa de exemplu, cererile oficiale au crescut cu 17% depăşind 100.000, cel mai mare număr „în cel puţin patru decenii”, în timp ce un aflux de albanezi ce caută oportunităţi economice în afara ţării lor a contribuit la această creştere, chiar dacă ei au puţine şanse să obţină azilul.