DISTRIBUIȚI

Cercetătorii de la Universitatea Rutgersdin din SUA au descoperit un tratament care ar putea vindeca boala Parkinson, de care suferă peste zece milioane de persoane din toată lumea. Terapia găsită de specialiștii americani blochează o proteină care se acumulează anormal în creier.

O echipă de cercetători de la Universitatea Rutgersdin din SUA a descoperit un tratament care ar putea stopa evoluţia bolii Parkinson, potrivit Medical News Today, transmite și mediafax.


Tratamentul blochează o proteină care se acumulează anormal în creier în cazul bolii Parkinson. Aceasta deteriorează şi provoacă moartea celulelor creierului..

Cercetătorilor le-a fost greu să distrugă proteina, pentru că aceasta nu are o structură fixă şi îşi modifică forma, aşa că au descoperit un tratament care previne acumularea acestei proteine în creier.

Cei care au pus la punct tratamentul spun că el ar fi eficient în cazul pacienţilor aflaţi în primele stadii ale bolii.

Tremurul, rigiditatea, tulburările de echilibru şi de coordonare sunt principalele simptome ale bolii Parkinson.

Peste zece milioane de oameni suferă de această maladie neurodegenerativă în toată lumea.

În România, în acest moment, sunt peste 72.000 de pacienţi care suferă de această boală, conform datelor furnizate de Asociaţia de Luptă împotriva bolii Parkinson.