DISTRIBUIȚI

 Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi denunţă un linşaj mediatic, după descinderea Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) la sediul său la 11 iunie, sub suspiciunea unor acţiuni împotriva integrităţii teritoriale a Ucrainei, şi respinge categoric şi fără echivoc orice tentativă a autorităţilor ucrainene de a-l eticheta ca ‘separatist’, pe baza unor motive inventate. Centrul îşi reafirmă loialitatea faţă de statul ucrainean, însă atenţionează că nu va accepta discriminări pe criterii etnice, conform unui comunicat dat publicităţii miercuri, potrivit agerpres.

Pentru a da o mai mare greutate acţiunilor întreprinse, SBU a postat luni pe site-ul său web un comunicat ambiguu despre efectuarea percheziţiei, menţionând ca deja stabilită existenţa ‘cărţilor tipărite în scopul de a face propagandă omagierii pe teritoriul Ucrainei a 100 de ani de la formarea României Mari”, deşi încă nu s-a dat vreo decizie a instanţei de judecată în acest sens, menţionează conducerea de la „Eudoxiu Hurmuzachi”.


Citeşte şi: Responsabilii pentru doborârea zborului MH17 vor fi judecaţi în Olanda

De altfel, comunicatul SBU privind percheziţia a apărut cu 13 minute înainte de descinderea ofiţerilor SBU la sediul centrului, sesizează responsabilii de la „Eudoxiu Hurmuzachi”, care precizează că, în loc de 7 ofiţeri anunţaţi, au venit 12 angajaţi ai Serviciului de Securitate.

Percheziţia a fost efectuată în baza deciziei Judecătoriei raionului Şevcenko a oraşului Cernăuţi din 6 iunie, la solicitarea Direcţiei SBU din regiunea Cernăuţi. Obiectul percheziţiei, conform solicitării SBU şi a deciziei instanţei, a fost ‘identificarea şi ridicarea hărţilor geografice, a literaturii, ziarelor, înscrisurilor, agendelor, a stik-urilor de memorie, harddiscurilor externe, CD-urilor optice, care conţin îndemnuri la acţiuni în vederea modificării hotarelor teritoriale sau a frontierelor de stat ale Ucrainei, la violarea ordinii constituţionale a Ucrainei”.

Conducerea Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” ţine să menţioneze că atât în cererea SBU, cât şi în decizia instanţei de judecată se afirmă că, prin expunerea în vitrina unei librării, la 13 mai 2018, în timpul paradei ‘Portului Popular Românesc’, a două panouri omagiale consacrate Centenarului Unirii, cu imagini ale României interbelice, respectiv, a Bucovinei interbelice, s-ar fi făcut îndemnuri la modificări de frontieră şi la violarea ordinii constituţionale a Ucrainei.

În acest context, ‘nu excludem nici ipoteza că panourile cu pricina au fost doar un pretext pentru violarea sediului Centrului Cultural Român’, apreciază asociaţia etnicilor români din Cernăuţi.

În cadrul descinderii SBU au fost ridicate nu doar cele două panouri incriminate, ci şi o serie de obiecte care nu aveau nicio legătură cu obiectul percheziţiei stabilit de instanţă: notiţe personale, acte de stare civilă şi procuri ale cetăţenilor care urmau să fie traduse de către un traducător autorizat, copii xerox ale unor acte personale etc, conform aceluiaşi comunicat. De asemenea, au fost ridicate tirajul integral al ziarului ‘Neamul Românesc’ din luna mai 2018 (câteva sute de exemplare), toate exemplarele revistei ‘Glasul Bucovinei’ (nr.1/2018), cărţi, cum ar fi volumul ‘Mircea Druc sau lupta cu ultimul imperiu’ (autor Viorel Patrichi), cartea ‘Faţa nevăzută a agresorului’ (autor Ioan Popa), cartea ‘Conferinţa de Pace de la Paris’, revista ‘Mesager bucovinean’ pe anul 2017 etc.

Citeşte şi: Războiul din Yemen intră într-o nouă etapă. Saudiţii iau cu asalt portul Hodeidah

‘Toate acestea, dar şi altele, ridicate cu toptanul de SBU, sunt lucrări de istorie şi cultură generală’, subliniază responsabilii centrului, menţionând că ‘simpla afişare sau prezentare a României interbelice în lucrări ştiinţifice, în manuale sau lucrări de cultură generală, în calendare, afişe etc nu poate să constituie acţiune împotriva integrităţii teritoriale a Ucrainei’.

‘Evocarea trecutului istoric (…) nu prezintă un pericol pentru statul ucrainean şi numai forţele ultranaţionaliste ucrainene, aflate într-o goană furibundă de găsire a duşmanilor ţării, poate să o interpreteze astfel’, potrivit comunicatului.

‘Acţiunile SBU din 11 iunie se încadrează în categoria atacurilor directe şi indirecte împotriva întregii comunităţi româneşti din Ucraina’, apreciază conducerea Centrului „Eudoxiu Hurmuzachi”, semnalând ‘tendinţa, tot mai des manifestată, a contaminării structurilor statului ucrainean cu ideile şi comportamentul forţelor ultranaţionaliste radicale’.

‘Dacă mai înainte atacurile erau cât decât voalate, acum, după adoptarea Legii educaţiei (5 septembrie 2017), constrângerile au devenit făţişe – de la dublul furt al drapelelor de pe frontispiciul centrului şi compromiterea noastră constantă în mass-media ucraineană, până la ameninţări directe cu răfuială fizică a membrilor centrului’, trage un semnal de alarmă organizaţia culturală a etnicilor români din Cernăuţi.

‘Dorinţa firească, legală şi constituţională, a românilor din Ucraina de a-şi păstra şi dezvolta limba maternă, cultura, tradiţiile, identitatea sunt interpretate deschis ca acţiuni de nesupunere, subversive, îndreptate împotriva statului ucrainean’, se mai spune în comunicat, care subliniază că ‘nimeni din intelectualitatea ucraineană, niciun „luptător pentru drepturile omului” din Ucraina nu a avut vreo reacţie la aceste grave abuzuri’.

‘Ne dăm seama foarte bine că toate aceste acţiuni ale SBU sunt menite să intimideze – a câta oară! – asociaţiile comunităţii româneşti, să semene frică şi indiferenţă în mijlocul lor, reducându-le la tăcere totală, pentru a crea condiţii de urgentare maximă a ucrainizării şi de acceptare necondiţionată a acesteia’, concluzionează conducerea centrului „Eudoxiu Hurmuzachi”.