DISTRIBUIȚI
theaustralian.com.au

Celebrităţile au făcut apel pentru donaţii către pompierii din Australia, devastată de incendii din luna septembrie. Sâmbătă, Pink a anunţat pe Twitter că va dona 500.000 de dolari şi îi îndeamnă pe cei 32 de milioane de abonaţi să facă la fel. Ea a publicat o listă a site-urilor diviziilor locale de pompieri unde pot fi trimise ajutoare, scrie news.ro .

În patru luni, flăcările care fac ravagii în estul Australiei au provocat moartea a peste 20 de persoane, au distrus peste 5 milioane de hectare şi au cauzat pagube incalculabile în fauna şi flora locală. În faţa acestei catastrofe, Selena Gomez s-a declarat „devastată”.


Citește și : Afganistanul se teme de violenţe în regiune după uciderea generalului iranian Soleimani

„Fac o donaţie şi mi-ar plăcea să vă gândiţi să o faceţi dacă puteţi”, a scris ea pe Twitter.

Melissa Joan Hart, actriţa din „Sabrina”, vrăjitoarea ucenică, a publicat un link către site-ul Crucii Roşii australiene. „Australia este aproape la fel de mare ca Statele Unite”, a scris ea. „Imaginaţi-vă că ţara noastră arde din Maine până în Florida, trecând prin Texas, California. Este echivalentul”.

Actriţa Bette Midler l-a criticat pe premierul australian Scott Morrison: „El a spus că „nu e momentul să vorbim despre încălzirea climatică, ea face ca economia noastră să se dezvolte”. Ce idiot! La ce serveşte economia într-o ţară nelocuibilă?”.

Jameela Jamil a deplâns la rândul ei „decizia impardonabilă a liderilor de a nu se interesa de încălzirea climatică când se întâmplă în faţa noastră”.