DISTRIBUIȚI
EvZ

De la inundaţii la căldură extremă, zece dintre cele mai severe dezastre naturale din 2018 au produs pagube de cel puţin 84,8 miliarde de dolari, precizează un studiu realizat de organizaţia de caritate Christian Aid şi dat joi publicităţii, potrivit Reuters, scrie agerpres.

Vremea extremă provocată de schimbările climatice a afectat anul acesta toate continentele locuite, a precizat organizaţia britanică, avertizând că este nevoie de măsuri urgente pentru combaterea încălzirii globale.


Citește și : Trump a vizitat trupele americane din Germania

„Acest raport arată că schimbările climatice au un impact devastator asupra vieţilor şi modului de existenţă al multor oameni chiar în acest moment”, a spus într-o declaraţie Kat Kramer, conducătoarea departamentului pentru climă al organizaţiei.

Experţii spun că schimbările climatice vor duce valuri de temperaturi ridicate, precipitaţii extreme, recolte sărace şi penurii de apă mai severe, care vor provoca atât pierderi materiale cât şi suferinţă umană.

Aproape 200 de naţiuni depun eforturi pentru limitarea creşterii temperaturilor globale medii prin semnarea Acordului privind schimbările climatice de la Paris, din 2015, în ciuda vocilor care avertizează că progresele înregistrate pentru atingerea obiectivelor pactului sunt limitate.

Cei mai călduroşi 20 de ani din istorie au fost înregistraţi în ultimii 22 de ani, a avertizat luna trecută Organizaţia Naţiunilor Unite, iar 2018 ar putea deveni cel de-al patrulea cel mai călduros din istorie.

Cele mai însemnate pagube în 2018 au fost provocate de uraganele Florence şi Michael, care au înregistrat distrugeri în valoare de cel puţin 32 de miliarde de dolari după ce au lovit Statele Unite, zona Caraibelor şi regiuni din America Centrală, se mai spune în raport.

Statele Unite a mai înregistrat pierderi în valoarea de 9 miliarde de dolari din cauza incendiilor de vegetaţie, care au provocat moartea a zeci de persoane şi au distrus mii de locuinţe în California.

Citește și : Rusia pare hotărâtă să împiedice Ucraina să adere la NATO (Analiză DPA)

Japonia a fost lovită sever de inundaţii pe perioada verii, urmate în toamnă de puternicul taifun Jebi, fenomene care au provocat împreună peste 9,3 miliarde de dolari pierderi, se mai precizează în raport.

Analiza mai face referire şi la perioadele de secetă care s-au abătut asupra Europei, la inundaţiile din sudul Indiei şi taifunul Mangkhut care a lovit Filipine şi China, printre dezastrele care au provocat cele mai mari pierderi financiare în 2018.

Autorii raportului au calculat pagubele finale folosit date guvernamentale, de la bănci, firme de asigurare, deşi în unele cazuri cifrele se referă doar la pierderile contabilizate prin asigurări, fără să se poată cuantifica costurile umane ale acestor evenimente.

Autorii au adăugat că temperaturile în creştere vor continua să declanşeze fenomene meteo extreme, îndemnând la acţiune pentru reducerea încălzirii globale, care va afecta cel mai sever comunităţile sărace şi vulnerabile.

„Impactul schimbărilor climatice nu mai este deloc discret”, a spus Michael Mann, profesor în domeniul ştiinţelor atmosferei la Penn State University, într-o declaraţie pe marginea acestui raport.

„Vremea pe glob devine din ce în ce mai severă sub ochii noştri – singurul lucru care poate împiedica escaladarea acest trend distructiv este o scădere rapidă a emisiilor de carbon”.