DISTRIBUIȚI
banglanews24.com

Cel puţin zece civili, printre care un copil, au fost ucişi după ce o camionetă în care fusese plasat explozibil a sărit în aer lângă un autobuz ce transporta recruţi ai armatei afgane, în provincia Nangarhar din estul Afganistanului, a anunţat luni un oficial afgan, informează dpa şi Reuters, potrivit agerpres.

Alte 27 de persoane au fost rănite în atac, care a avut loc în jurul orelor locale 16:00 în oraşul Jalalabad, capitala provinciei, a precizat purtătorul de cuvânt al guvernatorului, Attaullah Khogyani.


Citește și : VIDEO – Înainte de ziua sa de naştere, Putin face o escapadă în taiga, cu camerele de filmat după el

Khogyani a adăugat că răniţii au fost transportaţi la spitalul din provincie, unii dintre ei fiind în stare critică.

Deocamdată, atacul nu a fost revendicat. Atât gruparea teroristă Stat Islamic (SI), cât şi militanţii talibani sunt activi în această provincie.

Civilii duc greul războiului sângeros care are loc în Afganistan. Potrivit Misiunii de Asistenţă a ONU în Afganistan (UNAMA), 1.366 de civili au fost ucişi şi 2.446 au fost răniţi de la 1 ianuarie până în 30 iunie anul curent.

Citește și : Uniunea Europeană se opune unei ofensive a Turciei în nord-estul Siriei