DISTRIBUIȚI
AP

Cel puţin şase membri ai Congresului SUA au anunţat că au contractat noul coronavirus şi alţi peste 30 s-au autoizolat în speranţa de a limita răspândirea acestuia, relatează marţi Reuters, potrivit agerpres.Numărul contaminărilor este în creştere şi în rândul forţelor armate.

Săptămâna trecută, în pofida riscurilor pe care le-au presupus deplasarea şi întrunirea la Capitoliu, circa 230 de aleşi din Camera Reprezentanţilor (din totalul celor 430 de membri actuali) s-au întors la Washington pentru a vota planul federal de de relansare menit să atenueze impactul economic al pandemiei, după ce reprezentantul republican Thomas Massie a afirmat că va bloca încercările de a adopta proiectul fără un cvorum de cel puţin jumătate dintre membri.


Citește și: SUA instalează baterii Patriot în Irak

Acum, după adoptarea planului de 2,2 mii de miliarde de dolari şi promulgarea sa de către preşedintele Donald Trump, nici Camera Reprezentanţilor, nici Senatul SUA (100 de membri) nu este de aşteptat să se mai reunească mai devreme de 20 aprilie.

Între aleşii care s-au întors săptămâna trecută la Washington pentru vot, democrata Nydia Velazquez, din New York, a anunţat luni că a fost diagnosticată cu coronavirus, deşi nu a fost testată, după ce duminică a început să prezinte simptome ale bolii.

Vineri, la Capitoliu, Velazquez (67 de ani) a luat parte la ceremonia la care preşedinta Camerei, Nancy Pelosi, a semnat legea de răspuns la coronavirus. Pelosi (80 de ani) s-a consultat cu medicul care are grijă de aleşii americani, dar acesta a apreciat contactul ei cu Velazquez ca fiind unul de „risc scăzut” şi nu i-a recomandat să ia măsuri speciale.

Un alt reprezentant, Mario Diaz Balart, a anunţat la 18 martie că a fost testat pozitiv la noul coronavirus după ce a început să aibă simptome la 14 martie, adică la mai puţin de 24 de ore după ce a participat alături de alţi peste 400 de membri ai Camerei la o şedinţă pentru adoptarea unui pachet anterior de asistenţă anti-coronavirus.

Reprezentantul Ben McAdams a anunţat în mod similar la 18 martie că a luat virusul, după ce tot pe 14 martie a început să manifeste simptome. Pe 24 martie, McAdams a anunţat că s-a internat şi medicii îi monitorizează nevoia ocazională de oxigen, iar ulterior a fost externat.

Reprezentantul Mike Kelly a comunicat vineri că a fost testat pozitiv la un post de testare drive-through, după ce medicii săi i-au recomandat să facă testul pentru că avea simptome uşoare de gripă.

Reprezentantul Joe Cunningham a anunţat la rândul său vineri că a fost testat pozitiv, deşi simptomele au început deja să se îmbunătăţească. Cunningham era în autoizolare din 19 martie, după ce a aflat că un alt membru al Congresului cu care s-a aflat în contact a fost testat pozitiv.

Şi un senator, Rand Paul, a anunţat la 22 martie că a fost testat pozitiv şi este în carantină, adăugând că este asimptomatic şi se simte bine şi s-a testat doar din exces de precauţie. Paul a fost în Senat, inclusiv la sala de fitness, cu câteva zile înainte să primească rezultatul pozitiv.

Ulterior, cel puţin alţi şase senatori s-au autoizolat ca urmare a contactului cu Paul sau alte persoane testate pozitiv. La fel au procedat peste 20 de membri ai Camerei reprezentanţilor, o parte ieşind între timp din izolare.

Citește și: Vicarul Romei este INFECTAT cu coronavirus

Chiar nr. 2 al republicanilor din Senat, John Thune, a lipsit de la votul din 25 martie asupra planului de relansare după ce s-a simţit rău şi a plecat cu avionul acasă, în Dakota de sud. El a anunţat însă ulterior că s-a testat şi rezultatul este negativ.

Pe de altă parte, Pentagonul a anunţat luni un prim deces în forţele SUA în urma contractării noului coronavirus. Este vorba de un membru al Gărzii naţionale din New Jersey care era şi medic şi era internat din 21 martie, după ce a fost testat pozitiv. Decesul a avut loc sâmbătă.

În total 568 de militari ai SUA au fost testaţi pozitiv, a precizat Pentagonul, la care se adaugă alţi peste 450 de angajaţi civili, contractori şi membri de familie, menţionează Reuters, care a relatat săptămâna trecută că armata americană a decis să nu mai transmită informaţii detaliate despre contaminarea cu noul coronavirus în rândurile sale pentru ca aceste informaţii să nu fie folosite de adversari. Numărul cazurilor de contaminare în rândul militarilor din SUA l-a depăşit pe cel din rândul forţelor americane desfăşurate în alte ţări, conform unor oficiali citaţi de Reuters.