DISTRIBUIȚI
Twitter

Cel puţin patru persoane au fost împuşcate mortal de forţele de ordine din Myanmar în cursul protestelor organizate duminică faţă de lovitura de stat militară, iar liderul Guvernului informal format de opoziţie a pledat pentru continuarea „revoluţiei”, conform agenţiei Associated Press, potrivit  mediafax.

Doi protestatari au fost împuşcaţi mortal în Yangon, cel mai mare oraş din Myanmar. Un alt manifestant a murit în oraşul Hpakant, situat în nordul ţării, iar al patrulea în Mandalay, al doilea oraş ca mărime din Myanmar.


Citește și : Fostul ministru australian de Finanţe Mathias Cormann, noul secretar general al OECD

Numeroşi protestatari au fost răniţi în confruntările cu poliţia.

Sâmbătă, cel puţin şapte protestatari au fost ucişi de forţele de ordine.

Mahn Win Khaing Than, liderul Guvernului civil format de opoziţie, a cerut continuarea „revoluţiei”. „Acesta este cel mai întunecat moment al naţiunii, dar zorile se apropie. În scopul formării unei democraţii federale, dorită de toţii fraţii din grupurile etnce care au avut de suferit din cauza dictaturii în ultimele decenii, această revoluţie este şansa de a ne uni eforturile. Nu vom renunţa niciodată în faţa unei armate incorecte, ne vom construi viitorul împreună. Misiunea noastră trebuie îndeplinită”, a declarat Mahn Win Khaing Than într-un comunicat postat pe site-ul Guvernului neoficial format de opoziţie şi pe reţele de socializare online.

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a condamnat vehement, miercuri, acţiunile de reprimare produse în Myanmar după lovitura de stat militară din 1 februarie.

În total, de la începerea protestelor faţă de lovitura de stat militară, în Myanmar au fost ucişi zeci de oameni, potrivit unui bilanţ al ONU, deşi grupurile pentru drepturile omului susţin că numărul victimelor este mult mai mare.

Potrivit Asociaţiei pentru Asistenţă acordată Deţinuţilor Politici (AAPP), 1.939 de persoane au fost arestate.

Citește și : Comisia Europeană își apără politica de distribuire uniformă a vaccinurilor în blocul comunitar

Armata din Myanmar a preluat cu forţa puterea, pe 1 februarie, după arestarea consilierului de stat Aung San Suu Kyi, premier de facto, şi a preşedintelui Win Myint. Armata din Myanmar a anunţat preluarea puterii de către comandantul militar Min Aung Hlaing, denunţând „fraude electorale” în scrutinul parlamentar desfăşurat în noiembrie 2020. Formaţiunea susţinută de Armată, Partidul pentru Solidaritatea şi Dezvoltarea Uniunii (USDP, dreapta, naţionalism budhist), a înregistrat un rezultat slab în scrutinul parlamentar din noiembrie, câştigat de partidul Liga Naţională pentru Democraţie (NLD, centru-stânga, populist), condus de Aung San Suu Kyi. Lovitura de stat a intervenit în contextul în care urma să înceapă noua legislatură, iar Parlamentul ar fi trebuit să valideze rezultatul scrutinului legislativ şi să aprobe noul guvern. Consilierul de stat Aung San Suu Kyi, premier de facto, şi-a atras critici în ultimii ani din cauza tolerării acţiunilor de reprimare asupra minorităţii musulmane rohingya. Aung San Suu Kyi, laureată a Premiului Nobel pentru Pace, a fost premier al Myanmarului din 2016.

Regimul militar a anunţat instituirea legii marţiale. Circulaţia a fost interzisă pe timp de noapte, iar adunările în grupuri mai mari de cinci persoane nu sunt permise.