DISTRIBUIȚI
REUTERS

Cel puţin opt membri ai unei familii au fost ucişi după ce bărbaţi înarmaţi neidentificaţi au deschis focul asupra lor într-o moschee din provincia Nangarhar din estul Afganistanului, au anunţat duminică oficiali, potrivit DPA, scrie agerpres.   

Guvernatorul provinciei, Ziaulhaq Amarkhail, a declarat că incidentul s-a produs pe raza districtului nouă de poliţie din capitala regională Jalalabad.


Citește și : Prinţii William şi Harry au fost văzuţi discutând la încheierea funeraliilor bunicului lor Philip

„Conform primelor informaţii, cauza incidentului a fost o dispută în legătură cu un teren privat”, a adăugat Amarkhail.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a spus că incidentul este anchetat, dar că nu a fost arestată încă nicio persoană.

Disputele pe pământ sunt dese în Afganistan.

În luna aprilie a anului trecut, cel puţin şase membri ai unui trib au fost ucişi şi alţi aproape 20 au fost răniţi în ciocniri armate în legătură cu pământuri aflate în dispută în aceeaşi provincie. Luptele au durat mai multe zile.

Provincia estică Nangarhar, bastion al talibanilor şi al Statului Islamic, este bogată în câmpii şi este una dintre cele mai importante zone agricole din Afganistan.

Citește și : Portugalia a început campania de vaccinare a profesorilor