DISTRIBUIȚI

O misiune aeriană şi maritimă de amploare a fost iniţiată marţi de marina indiană pentru căutarea şi salvarea a 81 de muncitori şi membri ai echipajului unei barje petroliere care s-a scufundat în apele agitate după ce puternicul ciclon Tauktae a lovit coasta de vest a ţării, informează Reuters, potrivit agerpres.   

Aproximativ 180 dintre persoanele aflate la bordul barjei au fost salvate din apă după ce ambarcaţiunea s-a scufundat în largul Mumbai.


Citește și : Poliţia britanică caută într-o pivniţă o victimă a unui criminal în serie

O operaţiune de mutare a echipajului rămas blocat pe o a doua barjă aflată în derivă din cauza furtunii a fost îngreunată de intemperii, a precizat marina indiană.

”Sunt valuri de 6 până la 8 metri, vântul este puternic, iar vizibilitatea este redusă”, a declarat purtătorul de cuvânt al marinei indiene, Vivek Madhwal. „Nave şi aeronave au fost desfăşurate pentru misiunea de căutare şi salvare”, a adăugat el.

Ciclonul Tauktae, cea mai puternică furtună care a lovit coasta de vest a Indiei în ultimele două decenii, a doborât stâlpi de înaltă tensiune, a dezrădăcinat copaci şi a provocat prăbuşirea unor locuinţe. Au fost înregistrate cel puţin 19 decese, potrivit autorităţilor.

Furtuna a atins luni zona de uscat în statul Gujarat, accentuând presiunea asupra autorităţilor în contextul în care India se luptă cu o creştere semnificativă a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi a deceselor asociate COVID-19, în timp ce spitalele se confruntă cu o lipsă de paturi şi oxigen.

Şeful executivului din Gujarat, Vijay Rupani, a declarat că 160 de căi rutiere din acest stat au fost distruse, 40.000 de copaci au fost doborâţi şi mai multe locuinţe au fost avariate.

Ploaia abundentă şi vântul puternic au continuat să afecteze statul indian, iar autorităţile au declarat că sunt luate măsurile necesare pentru ca materialele sanitare esenţiale, precum oxigenul, vor ajunge la spitale. ”Prioritatea noastră este să curăţăm drumurile, astfel încât să nu existe niciun impact asupra livrării oxigenului”, a declarat Gaurang Makwana, înalt oficial din districtul Bhavnagar din Gujarat.

Evacuări în masă

Purtătorul de cuvânt al marinei indiene, Vivek Madhwal, a declarat că cinci nave asistate de aeronave efectuează căutări în locul în care s-a produs scufundarea barjei „P305″, în zona zăcământul petrolier Bombay High, unde se află cele mai importante platforme petroliere din largul ţării.

Echipajul barjei a trimis luni un semnal SOS prin care anunţa că pierduse controlul asupra ambarcaţiunii în timp ce ciclonul atinsese coasta oraşului Mumbai.

Zăcămintele petroliere se află la o distanţă de aproximativ 70 de kilometri km sud-vest de Mumbai, iar barjele sunt desfăşurate de Afcons Infrastructure Limited, în baza unui contract cu Oil and Natural Gas Corp (ONGC), cea mai importantă companie companie de extragere a petrolului din ţară.

Afcons nu a răspuns imediat unei solicitări din partea Reuters de a comenta pe marginea acestui subiect, iar ONGC a precizat într-un comunicat că acordă asistenţă marinei şi gărzii de coastă în cadrul misiunii de căutare şi salvare.

Operaţiunile de căutare şi salvare desfăşurate în cazul unei alte ambarcaţiuni, ”Gal Constructor”, care s-a aflat în derivă cu 137 de persoane la bord, a fost încheiată marţi, toţi membrii echipajului fiind salvaţi, a indicat marina indiană.

Citește și : Peste 50 de migranţi au dispărut în valurile Mediteranei

Peste 200.000 de persoane au fost evacuate în Gujarat înainte ca ciclonul Tauktae să atingă zona de uscat, însoţit de rafale de vânt de până la 210 km/h.

Nu au fost raportate avarii la rafinăriile din Gujarat şi porturile maritime aflate în calea furtunii, notează Reuters.

Operaţiunile din portul Mundra, cel mai mare port privat din India, au fost reluate, după cum a declarat un reprezentant al acestuia.