DISTRIBUIȚI
A boat is seen at a harbour in the southern island of Kerkenna, where migrants departed from last week before their boat sank, Tunisia June 4, 2018. Picture taken June 4, 2018. REUTERS/Zoubeir Souissi

Cel puţin 57 de oameni s-au înecat luni când ambarcaţiunea în care se aflau s-a răsturnat în Marea Mediterană, în largul oraşului libian Khums, a anunţat Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) citată de dpa, potrivit agerpres.

Mai mulţi supravieţuitori au fost aduşi la ţărm de pescari şi gărzile de coastă, a menţionat purtătoarea de cuvânt a OIM Safa Msehli pe Twitter, fără a preciza numărul celor salvaţi.


Citește și : SUA vor continua raidurile aeriene în sprijinul trupelor afgane dacă talibanii nu-şi opresc ofensiva

Potrivit supravieţuitorilor, între cei care s-au înecat se numără cel puţin 20 de femei şi copii, a adăugat ea.

Decesele de luni survin la mai puţin de o săptămână după ce alţi 20 de migranţi s-au înecat în Mediterana, alţi 500 fiind interceptaţi şi readuşi în Libia.

Citește și : SUA merg în direcția greșită în ce privește COVID-19, avertizează Fauci

Aproape 15.000 de migranţi au fost interceptaţi de gărzile de coastă libiene, susţinute de Uniunea Europeană, în prima jumătate a acestui an, adică mai mult decât toţi cei salvaţi în aceeaşi zonă în întregul an 2020, potrivit ONU.

Libia a devenit o rută majoră de tranzit pentru migranţii care încearcă să ajungă în Europa în ambarcaţiuni de cele mai multe ori inadecvate, după revolta care a dus la căderea dictatorului Muammar Gaddafi, în 2011, aminteşte dpa.