DISTRIBUIȚI
Reuters

O serie de atentate a lovit marţi estul Afganistanului, provocând moartea a cel puţin 33 de persoane printre participanţii la o manifestaţie în apropiere de graniţa cu Pakistanul şi la o şcoală de fete, relatează AFP, conform agerpres.

Cel mai sângeros atac a avut loc la ora 13:00 locală, în apropiere de frontiera dintre Afganistan şi Pakistan, când un atacator sinucigaş şi-a detonat încărcătura cu explozibili în mijlocul unor manifestanţi, la circa 70 de kilometri de oraşul Jalalabad.


Citește și : New-yorkezii au adus un omagiu victimelor atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001 din Manhattan

Manifestanţii blocaseră autostrada care asigură trecerea între cele două ţări pentru a protesta faţă de numirea unui nou şef al poliţiei, când atacatorul şi-a detonat încărcătura cu explozibili.

’32 de cadavre şi 128 de răniţi au fost transportaţi la spitalele noastre’, a declarat Najibullah Kamawal, directorul serviciilor de sănătate din provincia Nangarhar.

Purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei, Ataullah Khogyani, a confirmat acest ultim bilanţ.

Câteva ore mai târziu, un dublu atentat a vizat o şcoală de fete în capitala provinciei Jalalabad care s-a soldat cu un mort şi patru răniţi.

O primă explozie a survenit în faţa şcolii de fete Malika Omaira. Cea de-a doua s-a produs când elevi ai unei şcoli vecine de băieţi s-au grăbit să ajungă la faţa locului.

Citește și : Palestinienii au reluat demersurile împotriva Israelului la CPI, în pofida deciziei Washingtonului de închidere a misiunii lor diplomatice

Nicio grupare insurgentă nu a revendicat pentru moment aceste atacuri, în timp ce organizaţia Stat Islamic şi talibanii sunt activi în această regiune a Afganistanului.

Cele două grupări se opun de mult timp educaţiei femeilor. Ei au impus închiderea a numeroase şcoli de fete în Afganistan.