DISTRIBUIȚI
thenewhumanitarian.org

 Zeci de oameni au fost ucişi de indivizi înarmaţi aparţinând unei grupări criminale care au atacat o piaţă din nord-vestul Nigeriei, au făcut cunoscut luni autorităţile locale, transmite AFP, potrivit agerpres.

Cel puţin 30 de oameni şi-au pierdut viaţa în atacul de duminică seara din piaţa oraşului Goronyo, potrivit purtătorului de cuvânt al statului nigerian Sokoto, Muhammad Bello, care a atribuit acţiunea unor „bandiţi”.


Citește și : India înregistrează cel mai mic număr de infecţii din ultimele opt luni

Atacul a provocat numeroase victime, duminica fiind zi de târg, a menţionat acesta.

„Au venit pe motociclete şi au început să tragă la întâmplare, era evident că veniseră să omoare”, a relatat un martor citat de Xinhua, potrivit căruia a fost vorba de 150-200 de atacatori.

Nord-vestul şi centrul Nigeriei sunt de mai mulţi ani scena unor violenţe comise de grupuri de indivizi înarmaţi, numiţi pe plan local „bandiţi”, care fură vite, jefuiesc şi răpesc localnici cerând recompense pentru eliberarea lor. Acum 10 zile, cel puţin 19 oameni au fost ucişi într-un atac similar într-o piaţă din Sabon Birni, tot în Sokoto. Conform unor surse, atunci a fost vorba de represalii după ce 11 răufăcători au fost omorâţi într-un sat învecinat de un grup de autoapărare.

Citește și : Tensiuni tot mai mari pe axa Bruxelles – Moscova: Rusia îşi SUSPENDĂ la NATO!

Armata nigeriană a lansat acum câteva săptămâni o ofensivă terestră şi aeriană împotriva taberelor de bandiţi din statul învecinat Zamfara. Unii „bandiţi” care au reuşit să fugă de aceste operaţiuni s-au instalat în state învecinate, cum este Sokoto.