DISTRIBUIȚI
Express photo by DEEPAK JOSHI

Cel puţin 25 de persoane au murit după ce mai multe case s-au prăbuşit în trei suburbii ale oraşului indian Mumbai în urma unor alunecări de teren provocate de ploile torenţiale, au anunţat duminică oficiali locali, relatează Reuters şi dpa, potrivit agerpres.  

Membrii echipelor de salvare au fost văzuţi în timp ce săpau cu mâinile în pământ pentru a recupera trupurile, potrivit imaginilor transmise de posturile de televiziune locale, iar autorităţile au declarat că se aşteapă ca numărul victimelor să crească.


Citește și : Programul American de imigrare DACA, adoptat în timpul Administrației Obama, invalidat

În ultimele 24 de ore, autorităţile indiene au raportat 11 incidente în care case sau ziduri s-au prăbuşit în zona Mumbai.

Într-un cartier, 19 persoane şi-au pierdut viaţa după ce şase colibe situate la baza unui deal s-au prăbuşit una peste alta, au afirmat oficiali ai poliţiei locale. Nouă persoane rănite, care au fost salvate dintre dărâmături, au fost transportate la spital.

Premierul Narendra Modi a transmis condoleanţe într-un mesaj pe Twitter şi a anunţat ajutoare pentru persoanele rănite şi familiile victimelor.

Mai multe zone din oraş au fost inundate după precipitaţii abundente în ultimele 24 de ore şi transportul feroviar a fost perturbat, paralizând capitala financiară a Indiei.

Citește și : Sajid Javid, ministrul britanic al Sănătăţii, infectat cu SARS-CoV-2

În oraşul Mumbai precipitaţiile abundente vor continua în următoarele cinci zile, a anunţat duminică serviciul de meteorologie.

Alunecările de teren şi inundaţiile sunt frecvente în timpul sezonului musonic în India, care durează din iunie până în octombrie.