DISTRIBUIȚI
The New York Times

O explozie provocată sâmbătă în faţa unei şcoli de fete din capitala afgană Kabul s-a soldat cu cel puţin 25 de morţi şi peste 50 de răniţi, dintre care mulţi copii, a anunţat Ministerul afgan de Interne, relatează agenţiile internaţionale de presă, potrivit agerpres.  

Un responsabil local a declarat ulterior că între timp numărul morţilor a crescut la cel puţin 40.


Citește și : SOS Satele Copiilor anchetează abuzurile sexuale în structurile sale din Africa şi Asia

Deflagraţia s-a produs într-un cartier din vestul capitalei afgane locuit în special de minoritatea şiită hazara, într-o perioadă când localnicii fac cumpărăturile dinaintea sărbătorii musulmane Eid al-Fitr care va marca săptămâna viitoare încheierea lunii de post a Ramadanului.

Imaginile de la locul atentatului au început să circule pe reţelele de socializare, fiind văzuţi inclusiv copii răniţi şi cu arsuri. Nu este deocamdată clar cum a fost provocată explozia, unele media locale afirmând că au fost trei deflagraţii provocate de rachete, în timp ce altele vorbesc despre o singură explozie produsă de o maşină capcană.

Atacul nu a fost încă revendicat, dar suspiciunile se îndreaptă către gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), care de obicei revendică atacurile împotriva minorităţii hazara şi a mai comis astfel de acţiuni teroriste în acelaşi cartier.

Citește și : Bundestagul aprobă înfiinţarea Fundaţiei Helmut Kohl

Acest nou atentat survine după ce recent nivelul violenţei scăzuse oarecum în Afganistan, mai ales în ultima săptămână, odată cu termenul de 1 mai convenit în februarie între talibani şi SUA pentru retragerea trupelor străine din Afganistan, termen între timp prelungit de noua administraţie a preşedintelui american Joe Biden până la 11 septembrie, când se împlinesc 20 de ani de la atacurile teroriste din SUA care au declanşat intervenţia militară americană împotriva talibanilor.