DISTRIBUIȚI
wsj

Două persoane au murit şi alte 16 persoane au fost declarate decedate în vestul Japoniei, în urma ploilor torenţiale care au provocat deversarea unor cursuri de apă şi alunecări de teren, au raportat duminică mass-media locale citate de AFP, potrivit agerpres.

O femeie şi un bărbat, ambii octogenari, au murit în alunecările de teren survenite în două municipalităţi diferite din regiunea Kumamoto, potrivit televiziunii publice NHK şi altor medii naţionale.


Citește și : Bilanțul pandemiei de Covid-19 în Statele Unite

Alte 16 persoane au fost găsite „fără semne vitale”, o frază folosită adeseori în Japonia pentru desemnarea unor victime înainte ca decesul acestora să fie confirmat în mod oficial de către autorităţi, a anunţat postul public de radioteleviziune NHK.

Paisprezece dintre cele 16 presupuse decese au fost anunţate sâmbătă de guvernatorul regiunii Kumamoto, Ikuo Kabashima. Este vorba de rezidenţi ai unui cămin de bătrâni inundat de ape. Alte 6 persoane sunt date dispărute.

Toate victimele locuiau în provinciile Kumamoto şi Kagoshima, grav afectate de intemperii şi aflate pe una dintre insulele principale ale Japoniei, Kyushu. Peste 200.000 de persoane din aceste regiuni au fost somate să îşi părăsească locuinţele şi să se refugieze în adăposturi

Autorităţile au declarat că vor lua măsuri pentru a evita propagarea noului coronavirus în adăposturile, instalate în regiune, respectând distanţarea între familii.

Echipe de salvare şi militari ai forţelor de autoapărare au acţionat în cursul nopţii pentru a găsi persoanele date dispărute şi a veni în ajutorul sinistraţilor.

Deşi precipitaţiile s-au mai oprit duminică dimineaţă, la Kumamoto podurile prăbuşite şi drumurile blocate au izolat mai multe grupuri de locuitori, potrivit NHK.

Citește și : 523 de decese de COVID-19 în ultimele 24 de ore în Mexic

Şuvoaiele de apă au luat mai multe maşini şi au inundat numeroase localităţi.

Meteorologii din Tokyo au emis cel mai înalt nivel de alertă pentru multe zone ale capitalei nipone.