DISTRIBUIȚI
The Vibes

Cel puţin 20 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 15 au fost rănite într-un accident de autocar sâmbătă în sud-vestul Columbiei, a anunţat poliţia locală, scrie AFP, potrivit agerpres

Printre răniţi se numără o fetiţă de trei ani şi un băieţel de opt ani.


Accidentul s-a petrecut pe autostrada pan-americană şi, „din păcate, avem un bilanţ de 20 de morţi”, a declarat presei căpitanul de poliţie responsabil cu traficul în departamentul Narino.

Citește și : Şefa diplomaţiei germane atrage atenţia că Rusia i-ar putea folosi pe refugiaţi ca armă

Autocarul care circula între portul Tumaco şi oraşul Cali s-a răsturnat pe drum sâmbătă dimineaţă din cauza unei „defecţiuni mecanice”, a adăugat această sursă.

Potrivit colonelului Oscar Lamprea, responsabil cu traficul şi transport în cadrul poliţiei naţionale, „ipoteza este o avarie a sistemului de frânare”‘.

Citește și : Rusia folosește violul și violența sexuală ca ‘strategie militară’ în Ucraina (trimis ONU)

 

Concluziile preliminare indică faptul că şoferul a pierdut controlul autocarului la ieşirea dintr-o curbă în condiţii de vizibilitate redusă din cauza ceţii.

Echipele de salvare au acţionat peste nouă ore pentru a descarcera răniţii şi a-i transporta la diverse spitale din regiune, mai scrie AFP.