DISTRIBUIȚI
Ukrinform

Cel puţin 20 de civili au fost descoperiţi împuşcaţi în maşinile lor în nord-estul Ucrainei, lângă Kupiansk, a anunţat sâmbătă guvernatorul regional Oleg Synegubov, anunţă AFP, scrie news.ro .

„A fost descoperit un convoi de maşini cu civili morţi la bord. Potrivit datelor preliminare, 20 de persoane au murit în aceste maşini”, a spus el la Telegram. Potrivit acestuia, „ocupanţii (ruşii) i-au atacat pe aceşti civili care încercau să scape de bombardamente”.


Citește și : ALERTĂ la Bruxelles! Un plic cu pudră albă a fost găsit la sediul Comisiei Europene

„Este o cruzime care nu are nicio justificare”, a spus el.

Potrivit lui Synegubov, guvernatorul regiunii Harkov, unde au fost descoperite cadavrele, „poliţia şi experţii s-au deplasat la faţa locului” şi „o anchetă este în curs”.

Vineri, o echipă AFP a văzut cel puţin 11 cadavre de civili, împuşcaţi în maşinile lor, pe un drum abandonat de ruşi în retragerea lor din regiune săptămâna trecută.

Convoiul de vehicule pe care AFP l-a văzut vineri se afla tocmai pe un drum care ducea din satul Kyrylivka, la 70 km est de Harkov, când a fost vizat.

La faţa locului, cadavrele erau încă acolo, în interiorul sau lângă şase vehicule. Un microbuz a ars în totalitate. Patru cadavre, dintre care unul părea a fi al unui copil, erau pe scaune.

Locaţia în care au fost găsiţi cei zece civili se află în locul în care s-au dat lupte între ucraineni şi ruşi, forţele de la Kiev conducând o contraofensivă majoră în zonă.

Întâmpinând dificultăţi militare semnificative, soldaţii ruşi s-au retras mai la est peste râul Oskil, dar de atunci ucrainenii au reuşit să-l traverseze, marcând un succes major pentru Kiev.

Citește și : Turcia vrea să trimită mai multe arme Ciprului de Nord

Un oficial separatist pro-rus a acuzat, la rândul său, joi, de la Moscova, armata ucraineană că a tras asupra unui convoi de civili din regiunea Harkov, ucigând treizeci de persoane, fără a oferi însă mai multe detalii.

De la începutul invaziei, Kievul a denunţat abuzuri ale trupelor moscovite, acuzaţii respinse sistematic de Rusia.