DISTRIBUIȚI

Cel puţin 16 persoane au murit şi alte 36 sunt date dispărute în urma unei viituri produse în nord-vestul Chinei, au anunţat joi autorităţile locale, potrivit AFP şi agerpres.

Viitura a avut loc într-o zonă muntoasă din vasta provincie Qinghai, care se învecinează cu Tibetul (vest), după o furtună care a provocat alunecări de teren şi a deviat cursul unui râu.


Citeşte şi: Presa israeliană îl compară pe Viktor Orban cu Nicolae Ceauşescu! Asemănările sunt izbitoare: Naţionalism exacerbat, antisemitism şi aversiunea pentru democraţie – Black News

„Bilanţul este de 16 morţi şi de 36 de dispăruţi”, a precizat postul public CCTV, adăugând că intemperiile au afectat peste 6.200 de persoane din şase sate şi că operaţiunile de salvare sunt în curs de desfăşurare.

Salvatorii sunt mobilizaţi în comitatul Datong, aflat sub administrarea oraşului Xining, un oraş situat la aproximativ 1.300 de kilometri vest de capitala Beijing.

O înregistrare video difuzată de mass-media de stat a arătat drumuri acoperite de noroi, copaci scoşi din rădăcini, case avariate şi salvatori înarmaţi cu lopeţi.

Ploile abundente sunt frecvente în centrul şi sudul Chinei la sfârşitul primăverii şi începutul verii, însă ţara se confruntă în acest an cu condiţii meteorologice extreme, consecinţe ale încălzirii globale, potrivit experţilor.

Sâmbătă, o viitură produsă în sud-vestul ţării s-a soldat cu moartea a patru persoane şi rănirea a nouă.

Citește și: Londra RESTRICŢIONEAZĂ folosirea apei

Această vară este, de asemenea, marcată de temperaturi ridicate. Pragul de 40 de grade Celsius a fost depăşit în numeroase regiuni, inclusiv în Sichuan (sud-vest).

Începând din această săptămână, provincia a raţionalizat energia electrică, deoarece reţeaua este solicitată masiv de către aparatele de aer condiţionat, iar barajele hidroelectrice au probleme în a satisface cererea din cauza nivelului scăzut al apei.