DISTRIBUIȚI

Cel puţin 14 civili, între care trei copii, au fost ucişi în atacuri ruse în apropiere de un oraş controlat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) în estul Siriei, a transmis vineri Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează AFP, potrivit agerpres.

Civilii, care fugeau de violenţe, „traversau fluviul cu bărci improvizate într-un sat la sud de oraşul Mayadine”, în provincia Deir Ezzor, a precizat ONG-ul.


Citește și: CATASTROFĂ maritimă în largul coastelor nipone. 13 morți după ce un petrolier a lovit un pescador chinez

Aviaţia rusă, care susţine o ofensivă a forţelor proguvernamentale împotriva SI în această provincie bogată în petrol, şi-a intensificat raidurile aeriene în ultimele zile.

Directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane, a precizat că civilii ucişi în noaptea de joi spre vineri fugeau din satul Mahkane, la sud de Mayadine, un fief al SI situat la 420 de kilometri nord-est de Damasc.

Forţele pro-regim sunt în prezent poziţionate la cinci kilometri de acest oraş pe care Statul Islamic îl controlează din 2014.