DISTRIBUIȚI
Manchikoni

Explozia accidentală de la Paris, survenită sâmbătă din cauza unei scurgeri de gaz, s-a soldat cu 12 răniţi grav, dintre care cinci cu un pronostic vital angajat, printre ele fiind şi doi pompieri, a indicat serviciul de pompieri din capitala franceză, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Douăsprezece persoane sunt în urgenţă absolută, dintre care trei pompieri, şi 24 de persoane sunt într-o stare mai uşoară. Printre cele 12 persoane (în urgenţă absolută), pronosticul vital este angajat pentru doi pompieri şi trei civili”, a declarat presei comandantul Eric Moulin, de la serviciul de pompieri din Paris.


Citește și : Un bărbat înarmat, împușcat mortal într-o școală din statul american Oregon

Potrivit declaraţiilor sale, unul dintre pompieri a fost îngropat în dărâmături mai multe minute, unda de şoc s-a propagat către patru străzi adiacente pe o rază de 100 de metri. ”Cercetăm toate locurile pentru a vedea dacă există şi alte victime”, a adăugat el.

”În acest stadiu putem spune că este vorba evident de o explozie de origine accidentală, şi aceasta ar fi o scurgere de gaz”, a declarat la rândul său procurorul Parisului Remy Heitz, prezent şi el la locul accidentului.

”A avut loc mai întâi o scurgere de gaz, apoi sosirea pompierilor a fost urmată de o explozie ce a provocat incendiul”, a adăugat el.

Citește și : Confruntări în oraşul-port yemenit Hodeida, în pofida armistiţiului