DISTRIBUIȚI
EPA

Cel puţin 106 persoane au murit în urma celei mai puternice ninsori care s-a abătut asupra Pakistanului în ultimul secol, potrivit ultimului bilanţ comunicat miercuri de Agenţia Naţională pentru Gestionarea Catastrofelor (NDMA), relatează dpa, potrivit agerpres.

Cea mai afectată regiune a fost Valea Neelum în Kashmirul controlat de Pakistan, unde o avalanşă a ucis cel puţin 76 de persoane, a declarat şeful operaţiunilor de salvare Mohamed Irfan.


Citește și : Guvernul Rusiei A DEMISIONAT

Peste 200 de case au fost avariate şi sute de kilometri de drumuri în munţi au fost acoperite de zăpadă, lăsând comunităţile blocate în sate îndepărtate.

Un aeroport din regiunea Gilgit-Baltistan, nordul Pakistanului, se afla sub un strat gros de zăpadă, fiind nevoie de suspendarea traficului aerian, a declarat un oficial local.

Premierul pakistanez Imran Khan a încercat să viziteze victime în Kashmir însă elicopterul său a fost nevoit să se întoarcă din cauza vânturilor puternice, a anunţat biroul său.

În provincia Balucistan, sud-vestul Pakistanului, cel puţin 30 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma intemperiilor, a declarat oficialul local Imran Zarkoon.

Citește și : Elveţienii vor vota la 17 mai cu privire la acordul cu UE privind libera circulaţie

Echipele de salvare se confruntă cu un teren dificil de străbătut şi cu vânturile puternice în căutarea celor câteva zeci de persoane care sunt încă blocate în văile din nordul ţării.

Oficiali ai serviciului de meteorologie au declarat că văile din nordul Pakistanului au fost afectate de cele mai puternice ninsori din ultimii 100 de ani, despre care au afirmat că reprezintă un semnal al impactului alarmat al schimbărilor climatice cu care statul sud-asiatic va trebui să se confrunte în viitor.