DISTRIBUIȚI
Yahoo News India

Cel puţin 10 persoane şi-au pierdut viaţa după ce ploi torenţiale au căzut în statul indian Kerala, provocând alunecări de teren şi inundaţii, relatează duminică dpa, potrivit agerpres

Ploile torenţiale, care au început sâmbătă, au determinat autorităţile statului să solicite ajutorul armatei indiene pentru operaţiunile de salvare.


Citește și :  Rusia ar putea relua vânzările de gaze pe piaţa spot, după umplerea capacităţilor sale de stocare

Zece persoane au murit şi 11 erau date dispărute în districtele cele mai afectate Idukki şi Kotayyam, a informat postul All India Radio. Printre cei dispăruţi se numără şi cinci copii.

Intensitatea ploii s-a redus în majoritatea zonelor din Kerala duminică dimineaţa, după ce în cursul nopţii ploaia a continuat să cadă neîntrerupt.

„Situaţia este cu adevărat gravă în unele părţi ale statului. Vom face tot posibilul pentru a salva vieţi. Am cerut ajutorul
armatei, marinei şi forţelor aeriene. Au fost înfiinţate tabere de ajutorare în districte”, a declarat ministrul-şef al statului Kerala, Pinarayi Vijayan, citat de cotidianul Hindustan Times.

Citește și : Moscova a lansat sistemul ‘Face pay’ la toate staţiile reţelei sale de transport subteran

Ploile torenţiale – apărute după sezonul musonic – au fost provocate de un sistem de joasă presiune peste Marea Arabiei.

Echipe ale Forţei Naţionale de Răspuns la Dezastre au fost de asemenea desfăşurate pentru operaţiuni de salvare.

Biroul meteorologic din India a prognozat averse uşoare până la moderate în regiune în următoarele 24-48 de ore.