DISTRIBUIȚI
The East African

Preşedintele Kenyei, Uhuru Kenyatta, a inaugurat vineri cel mai mare parc eolian din Africa, 365 de turbine eoliene într-o zonă semi-deşertică din nordul Kenyei care produc mai mult de 15% din necesarul de electricitate al ţării, relatează AFP, potrivit agerpres.

Construit într-o vale cu peisaje lunare pe malul de est al lacului Turkana şi, într-un coridor natural considerat unul dintre cele mai vântoase locuri din lume, acest proiect de 680 de milioane de dolari reprezintă cea mai mare investiţie privată din istoria Kenyei.


Citește și : Premierul kosovar Ramush Haradinaj, acuzat de crime de război, a demisionat

„Astăzi, am ridicat din nou ştacheta pentru continent în timp ce inaugurăm cel mai mare parc eolian din Africa”, a declarat preşedintele Kenyatta în cadrul unei ceremonii de lansare a proiectului.

„Fără îndoială, Kenya devine un lider mondial în domeniul energiei regenerabile”, a adăugat el la inaugurarea proiectului, care a înregistrat numeroase obstacole, în special în timpul negocierilor de construcţie şi pentru conectarea parcului eolian la reţeaua electrică.

Mult mai ambiţios decât în alte părţi din Africa, acest proiect eolian este urmărit îndeaproape pentru că este considerat un test pentru investiţiile pe scară largă în domeniul energiilor regenerabile de pe continent, unde cererea de energie este din ce în ce mai mare pe fondul creşterii economice rapide şi demografice.

Citește și : Trei bărbaţi reţinuţi în vestul Germaniei, suspectaţi de plănuirea unor acte de terorism

Parcul eolian produce deja 310 megawaţi, mai mult de 15% din necesarul de energie electrică al ţării, unde preţul ridicat la electricitate şi lipsa de fiabilitate a reţelei împiedică dezvoltarea producţiei.

Acest nou parc face parte din efortul guvernului kenyan de a produce în proporţie de 100% energia de care are nevoie din surse regenerabile până în 2020. Ecologiştii spun însă că guvernul trădează această aspiraţie cu proiectul unei centrale electrice pe bază de cărbune în zona de coastă, în comitatul Lamu, care a fost însă suspendat de instanţele judecătoreşti şi considerat inutil de numeroşi observatori.