DISTRIBUIȚI

MacKenzie Scott, fosta soţie a miliardarului Jeff Bezos, devenită posesoarea unei averi de 53 de miliarde de dolari după divorţul de fondatorul companiei Amazon, s-a căsătorit cu un profesor din Seattle, informează Reuters.

Căsătoria ei cu Dan Jewett, profesor de chimie la un liceu din oraşul Seattle, a fost anunţată printr-un mesaj publicat pe site-ul fundaţiei de caritate The Giving Pledge. În acelaşi text, Dan Jewett afirmă că a semnat la rândul lui documentul prin care MacKenzie Scott se angaja să doneze în scopuri caritabile cea mai mare parte din averea moştenită în urma divorţului de Jeff Bezos.


Vezi şi: Meghan Markle ‘ARUNCĂ-N AER’ Casa Regală britanică

MacKenzie Scott, în vârstă de 50 de ani, ocupă locul al 22-lea în clasamentul celor mai bogaţi oameni din lume, cu o avere de 53 de miliarde de dolari, potrivit revistei Forbes. Divorţul ei de Jeff Bezos, pronunţat în 2019 după o căsnicie de 25 de ani, i-a adus 4% din acţiunile grupului Amazon.

În decembrie 2020, MacKenzie Scott a anunţat că va dona peste 4,1 miliarde de dolari în următoarele patru luni în beneficiul unor bănci de alimente şi fonduri specializate în ajutor de urgenţă în contextul pandemiei de COVID-19.

Citeşte şi: Washingtonul şi Seulul S-AU ÎNŢELES la bani pentru finanţarea trupelor americane

În 2020, ea a donat deja 1,7 miliarde de dolari unor organizaţii care susţin egalitatea rasială, drepturile persoanelor LGBTQ, sănătatea publică şi lupta împotriva schimbărilor climatice.

Campania The Giving Pledge a fost demarată în 2010 de magnatul media Warren Buffett alături de cofondatorul companiei Microsoft, Bill Gates, şi de soţia acestuia, Melinda Gates, pentru a îi îndemna pe cei mai bogaţi oameni din lume să doneze mare parte din averile lor în scopuri caritabile.