DISTRIBUIȚI
BBC

Miliardarul Carlos Slim, cel mai bogat om din America Latină, care a făcut avere în industria de telecomunicaţii şi mass-media, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, informează BBC, potrivit agerpres.

Magnatul mexican, în vârstă de 80 de ani, prezintă doar „simptome uşoare” ale maladiei COVID-19 şi „se simte foarte bine”, a dezvăluit unul dintre fiii lui într-un mesaj publicat luni pe Twitter.


Citeşte şi: Americanii se vor apropia de imunitatea de turmă de-abia în vară

Anunţul a fost făcut la doar o zi după ce preşedintele Mexicului, Andres Manuel Lopez Obrador, în vârstă de 67 de ani, a anunţat că a fost la rândul său infectat cu noul coronavirus.

Mexic este una dintre cele mai afectate ţări din lume de pandemia de COVID-19, cu peste 1,7 milioane de cazuri confirmate şi peste 150.000 de decese asociate acestei boli.

În mesajul său de luni, Carlos Slim Domit a dezvăluit că tatăl lui „face progrese foarte bune în lupta contra maladiei COVID-19 după ce a prezentat mai mult de o săptămână câteva simptome minore”.

Magnatul Carlos Slim a fost consultat de specialiştii de la Institutul Naţional pentru Nutriţie din Mexic, unde a efectuat un set de analize medicale, precizează acelaşi mesaj publicat pe Twitter.

Miliardarul mexican şi familia lui, care controlează cel mai mare furnizor de servicii de telecomunicaţii din Mexic, America Movil, au o avere estimată la 52 de miliarde de dolari americani, potrivit unei liste publicate în 2020 de revista Forbes.

Mexicul se confruntă cu unul dintre cele mai grave momente de la începutul pandemiei de COVID-19, potrivit corespondentului BBC în această ţară, Will Grant. Spitalele din capitala ţării, Ciudad de Mexico, sunt supraaglomerate, iar rata infectărilor nu prezintă semne de scădere.

Citeşte şi: Garda Naţională RĂMÂNE în Washington până la jumătatea lui martie

Preşedintele Lopez Obrador a anunţat că a ajuns la un acord cu Rusia pentru o livrare de 24 de milioane de doze de vaccin Sputnik V în următoarele două luni, dar, potrivit aceluiaşi corespondent BBC, perspectivele pe termen scurt pentru numeroase familii mexicane rămân sumbre.

Mexicul are o populaţie de 126 de milioane de locuitori.