DISTRIBUIȚI
CNN.com

Preşedintele ceh Milos Zeman a declarat că va numi marţi sau miercuri un nou cabinet format din reprezentanţi ai două partide, după opt luni de instabilitate politică, începută odată cu alegerile din octombrie, potrivit news.ro .

Prim-ministrul Andrej Babiš, lider al partidului centrist ANO, a negociat o coaliţie cu social-democraţii (centru-stânga), iar calea spre formarea unui cabinet a fost deschisă vineri, după ce s-a ajuns la un compromis asupra echipei, scrie Reuters.


Citește și : Opoziția turcă denunță tentative de fraudă electorală

Zeman a declarat într-un interviu publicat, duminică, pe site-ul ziarul Blesk că nu vede niciun motiv să întârzie cu numirea după ce se va întâlni luni cu cei nominalizaţi.

Ultimul obstacol în formarea guvernului l-a reprezentat respingerea de către Zeman a candidatului social-democrat Miroslav Poche pentru funcţia de ministru de Externe, pentru că acesta nu era suficient de opus acceptării imigranţilor. Scaunul ar putea rămâne neocupat temporar.

Guvernul ceh condus de prim-ministrul Andrej Babiš a căzut de acord să demisioneze în luna ianuarie, după ce a pierdut votul de încredere. În urma acestei hotărâri, preşedintele Zeman, aflat la al doilea mandat, i-a permis lui Babiš să încerce formarea unui nou cabinet.

Noul guvern ar avea spijinul a 93 dintre cei 200 de reprezentanţi în camera inferioară a Parlamentului şi miniştri vor trebui să se bazeze pe susţinerea deputaţilor de extremă stânga, Partidul Comunist pro-rus şi pro-China, pentru a trece de votul de încredere.

Comuniştii, care nu s-au mai aflat în structurile de conducere ale ţării din 1989, au spus că vor susţine noul guvern, însă urmează să ia o decizie finală.

Miliardarul Babiš este un pro-eruropean declarat şi a respins cererile comuniştilor de reducere a participării ţării la misiunile militare NATO.

Iniţial, el a dorit să formeze un guvern de centru-dreapta, dar cele mai multe partide i-au respins oferta. Babiš a fost acuzat de fraudă. El şi-ar fi însuşit 2 milioane de euro din subvenţiile europene.

Citește și : Zimbabwe: Bilanțul atenatului cu exploziv care a vizat un miting electoral al preşedintelui Mnangagwa s-a soldat cu 41 de răniţi

Andrej Babiš este unul dintre cei mai bogaţi cehi, după ce şi-a construit imperii agricole şi de media care primesc subvenţii şi au numeroase legături de afaceri cu statul.

Sub conducerea lui Babiš, Cehia va rămâne una dintre ţările europene care duc o politică anti-imigraţie, refuzând să ofere azil celor care au ajuns pe continent în alte state, precum Italia.