DISTRIBUIȚI

Cehia a confirmat detectarea noi tulpini a coronavirusului, descoperită pentru prima dată în Marea Britanie şi considerată mai contagioasă, a anunţat luni Institutul naţional de sănătate publică, transmite Reuters, potrivit agerpres.  

Conform unei purtătoare de cuvânt, mutaţia a fost confirmată într-o parte din eşantioanele care au fost secvenţiate, iar secvenţiarea altora continuă. Informaţii suplimentare vor fi făcute publice marţi.


Citește și : Un studiu relevă succesul iniţial al campaniei de vaccinare în Israel

Într-o conferinţă de presă, ministrul sănătăţii Jan Blatny a afirmat că în circa 10% din cazurile recente este vorba despre noua variantă a coronavirusului, ceea ce ameninţă să pună o presiune suplimentară pe sistemul sanitar.

‘Răspândirea sa mai rapidă înseamnă că va prevala mai devreme sau mai târzii asupra celeilalte tulpini, prin urmare avem circa două luni să reacţionăm în forţă’, le-a declarat Blatny reporterilor.

Răspunsul nostru ‘este să menţinem măsurile şi să încercăm să vaccinăm cât mai curând posibil, mai ales populaţia cea mai vulnerabilă’, a spus el.

Citește și : Japonia va studia cazurile de infectare după vaccinarea anti-COVID

Ministrul a precizat că guvernul va menţine măsurile de lockdown, inclusiv închiderea a aproape tuturor şcolilor şi a majorităţii magazinelor, în pofida semnalelor că numărul de cazuri este în scădere uşoară.

Duminică, în spitale erau internaţi 6.330 de pacienţi cu COVID-19, faţă de vârful acestei luni, de 7.460.