DISTRIBUIȚI
Bloomberg

Premierul ceh Andrej Babis a refuzat luni să ceară votul de încredere al parlamentului, aşa cum solicita opoziţia în urma acuzaţiilor că firmele lui au beneficiat în mod ilegal de fonduri europene, transmite DPA, potrivit agerpres.

Multimiliardarul Babis, care conduce partidul populist ANO, a declarat agenţiei CTK, preluată de DPA, că nu crede că se va ajunge la vot.


Citește și : Autorităţile marocane au dezmembrat o celulă jihadistă care pregătea atacuri teroriste

Marţi seara, la Praga este programată o nouă manifestaţie împotriva prim-ministrului; organizatorii se aşteaptă să participe aproximativ 100.000 de persoane. Protestele au deja loc de câteva săptămâni.

Presa din Cehia a publicat săptămâna trecută un raport preliminar intern al Comisiei Europene, care arată că Uniunea Europeană ar putea cere unor firme legate de Babis să ramburseze 17,4 milioane de euro. Premierul a susţinut de mai multe ori că „nu se va restitui nimic”. Cazul ar putea ajunge în instanţă.

Duminică, procurorul-şef al Cehiei, Pavel Zeman, a apreciat că conţinutul raportului „este grav şi ar putea constitui temeiul unei suspiciuni de culpă penală” a prim-ministrului.

Petr Fiala, liderul partidului de opoziţie ODS, consideră că informaţiile privind conflictul de interese în care se află premierul sunt „devastatoare”.

Citește și : Zeci de mii de oameni aşteptaţi la Londra luni şi marţi pentru un protest împotriva lui Trump

Babis este fondatorul unui concern din care fac parte afaceri în agricultură, alimentaţie şi media. În 2017, el a încredinţat unui fond fiduciar managementul holdingului său Agrofert, dar există suspiciuni că îşi menţine indirect controlul. Chiar şi înaintea dezvăluirilor recente se vehiculau acuzaţii de corupţie privind fondurile europene primite de companiile respective.