DISTRIBUIȚI
quotidianopiemontese.it

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) i-a cerut luni Italiei să le ofere o locuinţă temporară unui număr de 10 copii romi şi părinţilor lor după ce ei au fost daţi afară la începutul lunii mai din clădirea unei fabrici abandonate din oraşul Giugliano, din apropiere de Napoli, relatează agenţia DPA, potrivit agerpres.

Familiile respective fac parte dintr-un grup de circa 450 de romi, în majoritate originari din Bosnia, care au fost expulzaţi din aşezarea lor improvizată într-o fabrică abandonată în Giugliano, potrivit unei organizaţii de romi, Associazione 21 Luglio.


Citeşte şi: Trump ameninţă Iranul: ‘Dacă vrea să se bată, va fi sfârşitul oficial!’

Asociaţia a afirmat că romii, inclusiv peste 150 de copii cu vârste de şi sub 14 ani, se află într-o situaţie de ”urgenţă umanitară” după expulzarea lor din clădire.

Ostilitatea faţă de romi, deseori acuzaţi de furturi şi alte infracţiuni, este ceva obişnuit în Italia. Incidentele rasiste împotriva romilor la Roma de la începutul acestei luni l-au determinat pe Papa Francisc să-şi exprime solidaritatea cu ei, spunându-le membrilor acestei minorităţi etnice că se roagă pentru ei şi că este alături de ei.

Citeşte şi: Gărzii Revoluţionare iraniane NU îi este frică de-un război cu americanii

DPA notează că CEDO, cu sediul la Strasbourg, poate să le ceară ţărilor să ia măsuri urgente, dacă persoanele care fac apel la această organizaţie, altfel, ele ar putea avea se suferit în mod ireversibil înainte ca ea să emită o decizie completă, ceea ce ar putea dura ani de zile.