DISTRIBUIȚI
Breitbart

Încarcerarea opozantului turc Selahattin Demirtas, fost candidat la prezidenţialele din iunie în Turcia, are ca scop ‘înăbuşirea pluralismului’ politic în această ţară, se arată în hotărârea publicată marţi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), care a cerut Ankarei eliberarea ‘în cel mai scurt timp’ a liderului prokurd, aflat în detenţie din noiembrie 2016, transmite AFP, potrivit agerpres.

Curtea de la Strasbourg ‘admite’ că Demirtas, unul din liderii Partidului Democratic al Popoarelor (HDP), a fost arestat pentru ‘motive plauzibile’, întrucât autorităţile turce îl suspectau de comiterea unei infracţiuni penale, dar consideră că motivele invocate pentru a justifica durata detenţiei nu sunt ‘suficiente’.


Citeşte şi: Un tren de navetişti a deraiat în Spania. Cel puţin un om a murit! – FOTO/VIDEO

‘Detenţia sa provizorie constituie o atingere nejustificată la libera exprimare a opiniei poporului şi la dreptul petentului de a fi ales şi de a-şi exercita mandatul parlamentar’, au notat judecătorii CEDO.

‘Prelungirile privării de libertate a petentului, mai ales în timpul a două campanii electorale critice, şi anume referendumul şi alegerile prezidenţiale, au urmărit un scop nemărturisit predominant, acela de a înăbuşi pluralismul şi de a limita jocul liber al dezbaterii politice, aflat în însăşi inima noţiunii de societate democratică’, a subliniat instanţa de la Strasbourg, sesizată de Demirtas.

În acest caz, CEDO a condamnat statul turc la plata a 10.000 de euro către reclamant ca despăgubiri morale, precum şi a 15.000 de euro pentru cheltuieli de judecată.

Citeşte şi: 2 morţi şi 4 dispăruţi după ce o alunecare de teren a surpat un drum din Portugalia

Selahattin Demirtas, încarcerat din noiembrie 2016 pentru acuzaţii de ‘terorism’, este urmărit în mai multe dosare şi riscă până la 142 ani de detenţie în principalul său proces. Aceasta nu l-a împiedicat să obţină 8,4% din voturi la scrutinul prezidenţial din 24 iunie, câştigat de Recep Tayyip Erdogan.

CEDO a condamnat săptămâna trecută Rusia pentru motive similare, recunoscând caracterul ‘politic’ al multiplelor arestări ale lui Aleksei Navalnîi, principalul opozant al preşedintelui Vladimir Putin.