DISTRIBUIȚI

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit că Rusia se face vinovată de încălcarea libertăţii de exprimare în cazul unui tânăr condamnat la 15 zile de închisoare pentru că a scuipat pe un portret al preşedintelui Vladimir Putin, relatează AFP, potrivit agerpres. Conform unui comunicat al CEDO difuzat marţi, a fost vorba de exprimarea unei „opinii politice”.

„Actul de a scuipa pe portretul unui reprezentant politic în urma realegerii acestuia este o exprimare a unei opinii politice”, a scris Curtea. „În acest context, condamnarea reclamantului la o pedeapsă de 15 zile de închisoare se încadrează într-o atingere adusă libertăţii sale de exprimare”.


Citeşte şi: GE suspendă regulile privind vaccinul și testarea anti-Covid după înfrângerea lui Biden la Curtea Supremă – Black News

Pe 6 mai 2012, Dmitri Karuev, care avea atunci 20 de ani, a luat parte împreună cu alte persoane la o demonstraţie la Ceboksarî ce urmărea să „exprime speranţa ca administraţia Putin să ia sfârşit”. „Inspirându-se din tradiţia rusă de a depune flori pe mormânt, alături de imaginea defunctului”, participanţii la demonstraţie au depus garoafe în faţa unui portret al preşedintelui Putin „pentru a simboliza anii la putere” ai acestuia, a amintit CEDO.

Karuev a scuipat pe portret la circa o jumătate de oră de la începutul demonstraţiei şi a fost arestat câteva ore mai târziu, apoi condamnat la 15 zile după gratii pentru „tulburarea minoră a ordinii publice”.

Citeşte şi: Biserica Luterană din Finlanda va trebui să-şi ceară scuze poporului sami – Black News

Autorităţile ruse nu au furnizat „nicio dovadă a tulburării ordinii publice sau insultării trecătorilor pe care ar fi putut să le determine demonstraţia”, care a fost „esenţialmente paşnică”, au subliniat judecătorii CEDO.

CEDO a decis că în acest caz a fost încălcat articolul 10, privind libertatea de exprimare, al Convenţiei europene a drepturilor omului şi a stabilit că reclamantul are dreptul la 12.400 de euro daune morale şi cheltuieli de judecată.