DISTRIBUIȚI
Wikipedia

Italia a încălcat drepturile unei persoane transgen atunci când nu i-a permis acesteia să adopte un prenume de femeie înainte de a trece printr-o operaţie de schimbare de sex, a decis joi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), relatează DPA şi EFE, potrivit agerpres.

Persoana în cauză, care arăta deja ca o femeie din 1999 şi care folosea un nume de femeie în viaţa cotidiană, a primit aprobarea de a efectua operaţia de schimbare de sex din partea unui tribunal din Roma, în mai 2001.


Citeşte şi: Cutremur puternic în estul îndepărtat al Rusiei

Ei nu i s-a permis însă să-şi schimbe oficial prenumele până când tribunalul nu a confirmat că intervenţia chirugicală a fost efectuată şi a emis un verdict final privind identitatea sa de gen, în octombrie 2003.

Procedurile prea rigide au pus-o într-o poziţie care ar fi putut s-o facă se simtă umilită, vulnerabilă şi neliniştită pentru o perioadă nerezonabil de lungă, a apreciat în verdict CEDO.

Acestea au dus la o încălcare a dreptului ei la respectarea vieţii private şi a vieţii de familie, a decis curtea europeană.

Citeşte şi: Aterizare de urgenţă a capsulei Soyuz, care ducea doi cosmonauţi pe Stația Spațială Internațională

Italia şi-a schimbat între timp legea în aşa fel încât tribunalele să poată autoriza o schimbare a numelui atunci când aprobă intervenţia chirugicală pentru schimbare de sex.

CEDO a precizat că verdictul său potrivit căruia drepturile reclamantei au fost încălcate reprezintă o compensaţie suficientă, dar a decis că Italia trebuie să-i plătească suma de 2.500 de euro, reprezentând cheltuieli de judecată. Potrivit EFE, reclamanta solicitase şi daune morale în valoare de 10.000 de euro.